1.715 miliarde de dolari vor costa importurile de alimente în 2021. Nivel record!
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Pexels
Pexels
Importurile de alimente vor atinge în 2021 suma cumulată de 1.715 miliarde de dolari. Experții FAO trag un semnal de alarmă. 

Nota de plată pentru importurile globale de alimente ar urma să urce cu 12% în acest an, până la un nou record, ca urmare a creşterii preţurilor la materiile prime agricole şi a cererii robuste în contextul crizei COVID-19, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Agerpres, citând Reuters.

În raportul său semi-anual cu privire la costul importurilor de produse alimentare, în care sunt incluse şi costurile cu transportul, FAO susţine că în 2021 acestea vor ajunge la un nivel record de 1.715 miliarde de dolari, de la 1.530 miliarde de dolari în 2020.

Potrivit acestei organizaţii din cadrul ONU, creşterea comerţului cu produse agricole în perioada pandemiei arată lipsa de elasticitate a consumului de alimente, precum şi rezistenţa pieţelor internaţionale, adăugând că majorările de preţuri înregistrate de la finele lui 2020 generează riscuri pentru ţările sărace, care se bazează pe importuri.

Vezi și: Creșterea prețurilor la alimente, semnal de alarmă. Mircea Coșea: Îngrijorător și unic în 50 de ani. Dublă problemă pentru România

Cel mai înalt nivel al indicelui global al preţurilor la produsele alimentare


Anterior, FAO a anunţat că indicele global al preţurilor la produsele alimentare a continuat să crească în luna mai, pentru a 12-a lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel de după luna septembrie 2011.

La nivel global, FAO estimează că exporturile de alimente şi produse agricole au crescut cu aproape 52 de miliarde de dolari în 2020 comparativ cu 2019, ceea ce reprezintă un avans anual de 3,2%, iar ţările în curs de dezvoltare au fost responsabile pentru aproape 40% din această creştere.

Un actor important care a stat la baza majorării cererii şi preţurilor la produsele agricole în 2020 au fost importurile Chinei, ca urmare a eforturilor Beijingului de a-şi reface sectorul cărnii de porc după epidemia de pestă porcină africană. În viitorul sezon 2021/2022, FAO estimează că importurile de porumb ale Chinei ar urma să crească până la 24 milioane de tone, ceea ce înseamnă că China va rămâne cel mai mare importator mondial, după ce în sezonul 2020-2021 importurile sale de porumb s-au majorat de patru ori până la 22 milioane de tone. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel