Elevii din 12 localități din Români nu vor merge, de luni, la școală, din cauza ratei de infectare de peste 6 la mie. Este vorba de 2.400 de elevi, care reprezintă 1 la sută din totalul elevilor din România, scrie Mediafax.
„Ordinul comun prevede că ziua de vineri, ziua de astăzi, este zi de referință pentru scenariul aplicat pentru întreaga săptămână care va începe luni. Astăzi avem, din păcate, 12 localități care au depășit rate de infectare de 6 la mie. Sunt șase localități din Satu Mare, două în Arad, o localitate în Sălaj, o localitate în Teleorman, una în Dolj care au depășit rata de 6 la mie”, a spus ministrul.
Potrivit acestuia, numărul total al elevilor care învață în aceste localități este 2.400, respectiv mai puțin de 1 la mie din numărul elevilor din România.
„Din păcate, nu vor avea șanse participării cu prezență fizică începând de luni, cu ceremoniile de deschidere a anului școlar (...). Unele sunt foarte puțin peste 6 la mie. Ne exprimăm speranța că vor reveni foarte curând sub 6 la mie, așa încât de săptămâna viitoare să poată merge și ei la școală cu prezență fizică”, a mai spus Cîmpeanu.
"Avem peste 193.000 de angajați care s-au vaccinat"
Recent, ministrul Educației a anunțat că peste 193.000 de angajați din învățământ s-au vaccinat anti-COVID. Numărul persoanelor din Educație care s-au vaccinat ajunge astfel la 61%.
"Am terminat de centralizat datele, avem peste 193.000 de angajați vaccinați. Reprezintă 61% din totalul personalului din învățământ (…) Dar este nevoie de respectarea măsurilor sanitare și mai ales de purtarea măștii de protecție, pentru a evita cazurile de infectare în școală. Avem, pe fiecare unitate școlară, numărul persoanelor vaccinate. Am centralizat datele la nivel național, dar ele nu pot fi făcute publice la nivel național, nominal. Părintele nu poate afla cu exactitate ce profesori sunt vaccinați și nu, pentru că este o încălcare a GDPR", a spus Sorin Cîmpeanu, la B1 TV.
Vezi și: Cîmpeanu: Cresc bursele pentru elevii olimpici
Marți vor începe concursurile pentru directorii unităților de învățământ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară