Primul vaccin anti-COVID înregistrat în Rusia, Sputnik-V, dezvoltat de Centrul Gamaleya, a fost inoculat unui număr de 20 de mii de voluntari, a declarat directorul acestei instituții științifice, Alexander Gintsburg, transmite Interfax.
"Cetățenii s-au arătat foarte interesați de participarea la studiul clinic post-înregistrare al vaccinului Sputnik-V. Am vaccinat aproximativ 20 de mii de voluntari cu prima componentă a vaccinului și doar 7 mii cu a doua.", a declarat Gunzburg luni pentru Interfax.
Potrivit acestuia, 13 mii dintre acești voluntari ar urma să primească deja a doua doză de vaccin. În total, 40 de mii de persoane ar trebui să ia parte la cercetare. 30 de mii dintre ei vor primi vaccinul, iar 10 mii vor primi un placebo. În paralel cu faza a treia a testării, continuă vaccinarea cetățenilor expuși riscului, în special a lucrătorilor din domeniul sănătății.
Cum funcționează vaccinul anti-COVID
Gintsburg a explicat că procesul de producere a anticorpilor de protecție în organism durează până la o lună după a doua injecție a vaccinului. Vaccinarea se efectuează în două etape cu un interval de trei săptămâni. „În această perioadă, o persoană nu este încă pe deplin protejată”, a subliniat omul de știință.
În acest sens, participanții la studiul clinic și cei care au fost vaccinați cu risc ar trebui să continue să respecte măsurile obișnuite pentru a preveni infecția cu COVID-19 și alte infecții respiratorii: spălatul pe mâini, distanțarea socială, folosirea măștii, a explicat Gintsburg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"