2021, punct critic și pentru România. Profesorul Teodorescu: E independent de ce face Cîțu
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Jurnalistul și analistul Bogdan Teodorescu a vorbit despre punctul de inflexiune din anul viitor și cele două căi spre care se poate îndrepta România, în contextul crizei medicale, în emisiunea „Ce se întâmplă?” de la DC NEWS.

„Există, în 2021, un punct critic pentru toată planeta. Acest punct critic este dacă trecem sau nu peste criza medicală. Vedeți dumneavoastră, pornim de la două aserțiuni. Prima aserțiune este că vaccinul va rezolva problema, iar a doua aserțiune este că vaccinul va rezolva problema suficient de repede încât să se repornească motoarele economice. Noi avem două afirmații pe care le facem”, a transmis jurnalistul, în emisiunea DC NEWS.

Piața financiară este foarte volatilă

„Dacă vă uitați un pic pe burse, în general la evoluția lor, când a apărut tulpina respectivă în Anglia, acea faimoasă tulpină secundă, bursele au avut o cădere spectaculoasă în interval de câteva minute. După ce au explicat că vaccinul rezolvă problema, revenirea a fost la fel de spectaculoasă, ceea ce indică o mare volatilitate a pieței financiare, o mare neîncredere în toată zona de capital, o zonă importantă a existenței noastre contemporane”, a continuat Teodorescu.

România, dependentă de viitorul Occidentului

„Ni se transmite următoarea idee: dacă Occidentul nu reușește să depășească criza medicală pe baza vaccinului și nu reușește să-și lanseze economia suficient de repede, maxim T2 2021, deja este acel punct de inflexiune, independent de ceea ce face premierul Cîțu în România.

Dacă, cumva, anul care vine nu va avea vești foarte bune în primăvară, nu contează foarte tare realitatea românească fiindcă valul respectiv ne va încurca și pe noi”, a conchis el.

VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel