Presa din străinătate s-a arătat surprinsă de cei aproximativ 30.000 de copii veniți la România-Norvegia, 1-1, după cum punctează Mediafax. Având interdicția de a avea suporterii obișnuiți pe stadion, Federația Română de Fotbal a profitat de propunerea UEFA și a adunat aproximativ 30.000 de copii pe Arena Națională. Lucru care i-a luat prin surprindere atât pe norvegieni, cât și pe restul țărilor.
Record monsdial
Astfel că, presa din străinătate a scris despre recordul mondial reușit de România.
MARCA - "România a avut parte de sprijinul a 30.000 de copii la partida cu Norvegia, record mondial Ca urmare a scandărilor fanilor de la meciurile cu Spania și Malta, României nu i s-a permis să joace cu spectatori în tribune, la partidele cu Norvegia și Suedia. Totuși, Federația Română de Fotbal a putut chema la meciul cu Norvegia 30.000 de copii, care au animat stadionul de la București. Mai mult, acesta a fost chiar un nou record mondial. Pentru că trebuie ca acești micuți să fie supravegheați, a fost și câte un adult la fiecare grup de 10 copii, pentru a avea grijă de ei și pentru a-i îndruma. UEFA consideră că astfel de sancțiuni nu trebuie să îi afecteze pe copiii de maximum 14 ani, așa că li s-a permis accesul pe stadion. Prima dată când s-a întâmplat așa ceva a fost la un meci din Europa League, între Partizan Belgrad și AZ Alkmaar. Atunci au fost pe stadion 20.000 de persoane", au scris cei de la Marca.
Onefootball a notat: "Bucureștiul s-a umplut de copii pentru meciul România - Norvegia Arena Națională din București a primit vizita a 30.000 de copii în această seară. Această atmosferă specială a fost posibilă ca urmare a sancțiunii pe care România a primit-o. Chiar dacă suporteriii români au fost rasiști la meciurile cu Spania și Malta, UEFA le-a permis să aducă un număr impresionant de copii la stadion. Acesta este un nou record mondial".
Dagsavisen - Norvegienii au avut însă un cuvânt greu de spus despre atmosfera creată de copiii români. "Sunete asurzitoare, tribale, din partea copiilor la București Ar trebui să fie tribune goale și liniște completă. În schimb, Norvegia a fost surprinsă de o atmosferă haotică deja din timpul încălzirii. Copii care au umplut stadionul au acaparat tot sunetul din scaunele lor. Chiar înainte ca echipele să se încălzească și ca iarba să fie udată, nivelul de zgomot era la fel de mare ca în timpul unei faze dramatice dintr-un meci captivant. Lars Lagerback poate să uite de ideea unei comunicări ușoare cu jucătorii săi în meciul din calificări împotriva României. A spus și el că este un avantaj pentru ei (România), decât să joace cu tribunele goale", au scris cei de la Dagsavisen.
29.854 de susținători a avut România la meciul cu Norvegia de marți seară, 15 octombrie, dintre care 27.000 au fost copii. Echipa naţională de Fotbal a României a încheiat la egaliate meciul cu Norvegia, disputat marți, pe Arena Națională, scor 1-1, din grupa F de calificare la EURO 2020. Tricolorii au fost egalaţi în minutul 90+2, ratând şansa de a urca pe locul secund în grupă.
Clasamentul grupei F de calificare:
1. Spania - 20p
2. Suedia - 15p
3. România - 14p
4. Norvegia - 11p
5. Insulele Feroe - 3p
6. Malta - 3p
Meciurile rămase de disputat în grupa F:
15 noiembrie: România-Suedia/ Spania-Malta/ Norvegia-Insulele Feroe
18 noiembrie: Spania-România/ Suedia-Insulele Feroe/ Malta-Norvegia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima