30 de ani de evoluție în bibliotecile românești, conferință la BCU
Autor: Flaviu Predescu pe 04 sep, 16:53 | Carte
Exclusiv

Astăzi, 4 septembrie 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” a avut loc deschiderea a celei de-a XXX-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Bibliotecarilor din România.

În „Anul Cărții” și în contextul transformărilor digitale actuale, ediția cu titlul „30 de ani de evoluție în bibliotecile românești” îşi propune să ofere participanţilor un cadru de întâlnire a teoreticienilor şi practicienilor domeniului, atât din ţară, cât şi din străinătate, pentru a dezbate probleme comune și a identifica soluţii, evidenţiind, în egală măsură, realizările profesiei.

În deschidere, Ligia Deca, Consilier prezidențial la Departamentul pentru Educație și Cercetare, Ligia Deca a transmis un mesaj din partea Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, prin care a accentuat aprecierea pe care o are pentru această profesie: „În România, biblioteca este instituția publică cu cea mai mare răspândire. Sunteți prezenți atât alături de academicieni, în spații universitare, în clădirile importante ale marilor orașe, cât şi în școala rurală.

Cu toate acestea, în bună măsură, importanța meseriei dumneavoastră şi relevanța bibliotecii pentru dezvoltarea societății românești continuă să fie ignorate de responsabilii educației, culturii şi administrației publice.(...). Educația și rolul bibliotecilor în viața unei societăți sunt indivizibile. Rezultatele Proiectului România Educată, aflate în dezbatere publică, vă privesc inclusiv pe dumneavoastră, cei care dați viață bibliotecilor din România ca parteneri şi contribuitori."

Biblioteca, vector de impact în educaţie şi cercetare

 

Bibliotecile reprezintă, prin misiune și caracterul democratic al serviciilor oferite, vectori de impact în educație și cercetare, în valorificarea resurselor culturale strategice, oferind cadrul ideal pentru dialog multicultural și multilingvistic, contribuind la promovarea lecturii și susținerea libertății de expresie, la creșterea capitalului intelectual și la progresul oricărei națiuni, prin atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă

„Este un prilej de bilanţ, de analiză şi evaluare a momentului în care ne situăm profesional, instituţional, reprezentativ, în interiorul breslei dar și față de celelalte categorii socioprofesionale, în ţară cât şi la nivel mondial.(...)Tendința managerială actuală este dată de realismul critic față de modul în care instituții și profesioniști similari din state europene sau occidentale trăiesc acest destin prin comparație cu ceea ce există în România. Aici, biblioteca și mantia de bibliotecar se confruntă de multă vreme cu o criză identitară legată de spațialitate, de colecții, de vizibilitate și importanța profesiei în sistemul de cultură și educație, de nișarea compentențelor – toate acestea fiind marcate de tehnologiile în continuă expansiune" – a declarat Directorul General Mireille Rădoi.

Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România este principalul eveniment dedicat specialiştilor din toate structurile infodocumentare, prima ediţie desfăşurându-se în anul 1990, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I" din Bucureşti, arată un comunicat BCU.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Carte Vezi toate articolele
Crossuri parteneri