Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care a prezentat la control un permis de conducere fals, procurat cu suma de 300 de euro, în vederea angajării pe teritoriul Franţei, au anunțat polițiștii de la ITPF Iași.
În data de 25 iulie, în jurul orei 08.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, conducând un autoturism înmatriculat în Franţa, un tânăr cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani.
Ce acte a arătat bărbatul
La controlul de frontieră bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, cu datele de identificare şi fotografia sa.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
300 de euro pentru permis
Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unei societăţi din Polonia, plătind suma de 300 de euro, cu intenţia de a se angaja pe teritoriul Franţei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Şofer cu permis fals de Marea Britanie, arestat preventiv pentru 30 de zile
La sfârşitul lunii februarie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe un tânăr de 30 de ani, din municipiul Brăila, care a prezentat un permis fals, el fiind reţinut la acea dată pentru 24 de ore şi prezentat instanţei, a scris Agerpres.
Judecătoria Brăila a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, dar procurorii au contestat măsura, iar judecătorii Tribunalului Brăila au admis contestaţia procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.
"Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva încheierii de şedinţă din data de 26.02.2021, pronunţată de Judecătoria Brăila. Desfiinţează încheierea de şedinţă, iar în rejudecare: înlătură dispoziţia instanţei de fond de respingere a propunerii de arestare preventivă şi de luare a măsurii preventive a controlului judiciar în privinţa inculpatului. Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila de arestare preventivă a inculpatului. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în stare de recidivă postcondamnatorie, pe o durată de 30 zile, începând cu data prinderii şi încarcerării. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Definitivă", se arată în decizia Tribunalului Brăila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!