6 reguli esențiale la masă. Trebuie să le știi: "1. Peștele se mănâncă folosind două furculițe"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Există câteva reguli pe care trebuie să le respecți, mai ales când iei masa alături de musafirii tăi sau ești chiar tu musafir, ori când mergi la restaurant. Iată la ce trebuie să fii atent.

1. Macaroanele se mănâncă folosind furculiţa şi lingura sau, după obiceiul italian, numai cu furculiţa. Când se folosesc ambele tacâmuri, macaroanele se iau în lingură cu mâna stângă, ajutându-ne de furculiţa din mâna dreaptă. Când se foloseşte numai furculiţa, ea se ţine vertical şi se învârteşte puţin, până când macaroanele se înfășoară în jurul ei.

2. Lămâia se stoarce cu mâna stângă, acoperindu-se cu cea dreaptă ca să nu stropească împrejur. De asemenea, ea mai poate fi stoarsă cu ajutorul unei furculiţe care, introdusă în carnea lămâii cu mâna dreaptă, se răsuceşte încet, atât că este nevoie. 

3. Pasărea se mănâncă, de obicei, cu furculiţa şi cu cuţitul, chiar dacă gazda a pus pe masă boluri cu apă. Oasele se pot apuca și cu mâna numai într-o societate mai intimă. 

4. Nu se suflă în lichide fierbinţi pentru a le răci. Se aşteaptă până se răcesc singure.

5. Peştele se mănâncă folosind tacâmuri speciale sau cu două furculiţe.

6. Farfuria nu se apleacă pentru a consuma şi ultimele linguri.

Vezi și: De ce să pui un gălbenuș crud în salata de vinete. Trucul vechi al gospodinelor

Salata băcanilor. Rețetă veche dintr-un calendar din 1985. O știai?

*Aceste reguli au fost preluate din Calendarul 1985, editat de REECOOP și tipărit de Întreprinderea Poligrafică Galați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel