#65 pentru Dreptate a strâns doar 5 oameni. ”După Colectiv, în stradă erau 300.000 de oameni. După 5 ani, ne-am putut strânge doar 5”
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto Mihăiță Bariz Facebook
foto Mihăiță Bariz Facebook
Un eveniment ce avea să amintească de Colectiv și dreptatea pe care o cer familiile celor uciși după incendiu a strâns doar 5 oameni. 

”Astăzi la ora 14 în fața Curții De Apel trebuia să fim 65 de oameni, oameni ce ar fi trebuit să țină în mână 65 de tablouri cu chipurile victimelor de la Colectiv. Nu suntem 65, suntem 5. După incendiul de la Colectiv, în stradă au ieșit peste 300.000 de oameni, oameni ce își doreau o schimbare, ce își doreau ca vinovații să plătească și corupția să dispară. După mai bine de 5 ani de corupție, nu ne-am putut strânge mai mult de 5 persoane.” a scris Mihăiță Bariz, pe Facebook, unde a publicat și mai multe fotografii. 

La evenimentul ”#65 pentru dreptate” au răspuns peste 170 de persoane, dar au participat doar 5 persoane după cum arată sursa citată. 

”#COLECTIV a însemnat o schimbare uriașă pentru societatea românească. În mod paradoxal, pentru foarte mulți români confirmarea haosului și corupției pe care refuzaseră să le vadă până atunci la adevărata lor dimensiune a adus speranță și dorință de implicare.Pentru supraviețuitori și pentru rudele celor #65 care au murit din cauza corupției în clubul fără ieșiri de urgență sau în abatoarele sistemului medical, singura speranță, în cei 5 ani și jumătate care au trecut de la #colectiv, a fost ideea de dreptate, de moment care va vorbi lumii despre neacceptarea corupției, va scrie în sentințe că așa nu se poate! E greu să-ți păstrezi speranța când vezi că au trecut 5 ani și jumătate și procesul se pierde în hățișuri procedurale, că spitalele nu previn infecțiile nosocomiale și că drepturile la sănătate și la viață ale oamenilor sunt încălcate chiar de către cei chemați să le apere. E greu pentru întreaga societate să se uite în oglinda pe care ne-o pune în față lipsa de asumare și de responsabilitate. E greu să ne uităm în oglinda aceasta dar acolo ne vedem pe noi și putem să vrem să fie mai bine, să fim mai buni. Schimbarea încadrării juridice a principalilor acuzați din dosarul #colectiv ar înnegura cu totul această oglindă, ca atunci când moare cineva și oglinda este acoperită deoarece nimic nu mai poate fi văzut în ea. Depinde de noi toți, ca societate, să nu acceptăm să nu ne mai putem vedea de atâta întuneric și minciună. În fața Curții de Apel București, MIERCURI 12.05.201 la ORA 14, ne vom spune punctul de vedere în tăcere, respectând reglementările sanitare în vigoare, pentru a reaminti magistraților și societății că așa nu se poate! Este momentul să arătăm că ne uităm în continuare în oglinda de la #colectiv și că vrem să vedem în ea responsabilitate și dreptate! Este nevoie de 65 de persoane, câte unul pentru fiecare om care și-a pierdut viața atunci, pentru a spune lumii și sistemului de justiție că nu este acceptabilă reducerea gravității faptelor din dosarul #colectiv” arată descrierea evenimentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel