7 aprilie, cea mai neagră zi din Marea Britanie, în războiul cu COVID-19
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Marea Britanie înregistrează cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19 în doar 24 de ore. 

Sunt 786 de decese în Marea Britanie, în ultimele 24 de ore, anunță Daily Mail. 758 sunt în Anglia, restul de 28 fiind în  Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galiilor. 

Totalul persoanelor ucise de noul Coronavirus se ridică la 6.159. 

Printre ultimele victime, s-a înregistrat și o persoană de doar 23 de ani, fără alte probleme de sănătate identificate. În ultimele 24 de ore, din numărul total de victime, 29 de persoane nu aveau nicio altă problemă de sănătate. 

Bilanțul de ieri, de 437 de decese, unul scăzut în lupta cu noul Coronavirus, dădea speranțe Marii Britanii că poate învinge în această luptă. 

Cu toate acestea, vine și o veste bună. Numărul persoanelor infectate continuă să scadă. În ultimele 24 de ore, au fost raportate încă 3.634 de persoane infectate cu COVID-19. În total, au fost găsite pozitiv cu COVID-19 în Marea Britanie 55.242 de persoane. 

Notă: Inițial, s-au transmis a fi 854 de decese, bilanțul urcând la 6.227, raportarea din Scoția fiind de 74 de decese. Conform rectificărilor ulterioare, se pare că ar fi fost eronată. Chiar și așa, în Marea Britanie este cea mai neagră zi din acest război. Vă ținem la curent dacă apar noi rectificări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel