Este vorba despre 10 pacienți, 8 dintre aceștia au fost internați în UPU din unități sanitare din București și 2 din Timișoara, aflați în stare stabilă, care sunt transportabili și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.
Din cei 10 bolnavi, un număr de 5 vor ajunge în centrul universitar Szeged, iar ceilalți 5 în centrul universitar Debrecen.Transferul pacienților din zona de graniță se realizează pe cale terestră, iar transferul pacienților din București se efectuează atât pe cale terestră, cât și pe cale aeriană.
Pacienții vor fi monitorizați pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe.De asemenea, personal din România a fost trimis în unitățile din cele două centre universitare pentru a asigura sprijinul necesar acestor operațiuni. “Mulțumim vecinilor noștri pentru colaborare și sprijin.
Este un gest absolut firesc, de solidaritate europeană, de care trebuie să ne bucurăm. Și noi, la rândul nostru am acordat sprijin altor state atunci când am avut posibilitatea. În Ungaria vom transfera 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrecen”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.
Reamintim că, România a început săptămâna trecută discuțiile cu autoritățile din Ungaria în vederea transferării mai multor pacienți Covid grav în țara vecină pentru tratament.
Bilanț Covid, 14 octombrie 2021
Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne actualizează în fiecare zi la ora 13:00 datele cu privire la numărul infecțiilor, vindecărilor și deceselor de COVID-19 în România.
Până astăzi, 14 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.414.647 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.937 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.210.494 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 330 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Citește continuarea aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”