„La această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate vom face o incursiune medicală dar și culturală în același timp, plecând de la o lucrare foarte interesantă, apărută în 2019, intitulată „Autopsii medico-istorice”, apărută în Editura Tritoni și aparținând domnului profesor doctor Octavian Buda. Dânsul este șeful catedrei de Istoria Medicinei de la UMF Carol Davila București, este medic primar psihiatru, în acestă calitate fiind expert al Institutului de Medicină Legală din București, ocupându-se, deci, de expertiza psihiatrică în cazurile medico-legale. Prof dr Octavian Buda este, în același timp, absolvent al Facultății de Filosofie la Universitatea București, și are preocupări interesante, despre unele vom vorbi în cursul emisiunii, de psihologie, de bioeticcă și de antropologie.
La sugestia profesorului Octavian Buda l-am invitat în această emisiune și pe domnul profesor Vladimir Beliș, care poate fi considerat autoritatea supremă în România în materie de Medicină Legală, pentru un plus de rigoare i exactitatea pe care să-l dea acestei discuții și acestei emisiuni”, a dezvăluit prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii.
Emisiunea Academia de Sănătate va fi transmisă LIVE, luni, 31 mai, de la ora 11.00 și reluată la ora 19.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului