Academia de Studii Economice din Bucureşti şi-a continuat trendul ascendent în prestigiosul clasament Times Higher Education Emerging Economies Universities Rankings, în pofida activităţii în condiţiile dificile, specifice contextului pandemic, şi urcă pe locul 1 între universităţile româneşti şi în segmentul 201-250 la nivel internaţional, conform ediţiei 2021. Apărută la data de 9 martie, a.c., aceasta reuneşte 606 de universităţi de cercetare intensivă şi predare din 48 de ţări cu economie emergentă din lume.
Prezenţa pe poziţii notabile a tuturor universităţilor membre ale Consorţiului Universitaria în acest clasament de prestigiu, respectiv Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara, validează, şi de această dată, reputaţia şi valoarea academică a acestora.
Cum s-a făcut clasificarea
Universităţile din clasament au fost clasificate după 13 indicatori de performanţă, grupaţi pe activitatea de predare (30%), de cercetare (30%), impactul rezultatelor cercetării (20%), activitatea internaţională (10%) şi transferul de cunoştinţe către mediul socioeconomic (10%).
Academia de Studii Economice din Bucureşti este liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România şi Europa de Sud-Est, cu numeroase parteneriate cu mediul economic şi de afaceri, cu o bună reputaţie internaţională, validată în situarea pe poziţii notabile în clasamente internaţionale de prestigiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală