UPDATE: Şase persoane rănite. Accident cu 10 maşini pe Autostrada A1. Traficul este BLOCAT
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Poliţia Română anunţă că traficul pe autostrada A1 este blocat la intrarea în municipiul Piteşti, din cauza unui accident în care au fost implicate zece maşini. 

UPDATE: Potrivit ISU Argeș, în urma accidentului șase persoane au fost rănite, iar patru dintre acestea au fost transportate la spital cu leziuni ușoare.

„Nu au fost persoane încarcerate”, a transmis ISU Argeș.

Pompierii s-au deplasat la fața locului cu mai multe autospeciale de intervenție și de acordare a primului ajutor, alături de echipaje ale SAJ Argeș, scrie Mediafax. 

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că  pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 110, la intrare în mun. Pitești, județul Argeș, a avut loc o coliziune în care au fost implicate 10 autoturisme, posibil pe fondul unui carosabil alunecos. Din primele date, nu se cunosc informații despre numărul persoanelor rănite. Traficul este întrerupt pe sensul de mers către Vâlcea.  

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.", se arată într-un comunicat. 

FOTO: ISU Argeş

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel