Un schior în vârstă de 25 de ani s-a accidentat pe o pârtie din Harghita, după ce a căzut folosind un maldăr de zăpadă pe post de trambulină. Bărbatul a fost dus sute de metri cu snowmobilul până la ambulanță.
Cum s-a produs accidentul
Jandarmeria Harghita anunță că jandarmii montani au fost chemați să ajute un tânăr 25 de ani, căzut pe pârtia din Ciumani.
„Deși era echipat corespunzător, accidentul suferit de bărbatul de 25 de ani din municipiul Târgu-Mureș a dovedit faptul că pe lângă protecția oferită de echipament, mai trebuie să ținem cont și experiența pe care o avem, dar și riscul angrenării în sporturi extreme, fără o pregătire temeinică. Pe timpul executării serviciului de menținere a ordinii publice pe trasee montane, colegii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lacu Roșu au fost solicitați de către administratorul pârtiei de schi pentru a acorda sprijin unui bărbat ce în urma unei căzături, suferite ca urmare a folosirii unui maldăr de zăpadă pe post de trambulină, acuza dureri puternice la nivelul spatelui", spun jandarmii.
A fost dus cu snowmobilul
Jandarmii au cerut și ajutorul SMURD Gheorgheni.
Bărbatul a fost dus cu snowmobilul pe o distanță de circa 600 de metri până la calea de acces, de unde a fost preluat apoi de paramedici și transportat la Spitalul Municipal Gheorgheni.
Jandarmii montani recomandă turiștilor să se echipeze corespunzător, iar pentru cei ce practică sporturile de iarnă să poarte echipament de protecție, să aleagă pârtiile în funcție de experiență și să nu se angreneze în „acte teribiliste".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță