Acordul de cooperare militară între România și Ucraina va fi votat de plenul Camerei Deputaților
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Acordul de cooperare militară între România și Ucraina va fi votat de plenul Camerei Deputaților  /  Foto: Facebook Camera Deputaților
Acordul de cooperare militară între România și Ucraina va fi votat de plenul Camerei Deputaților / Foto: Facebook Camera Deputaților
Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare militară dintre România și Ucraina.

Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare militară dintre România și Ucraina a primit aviz favorabil de la Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaților, care este prima cameră sesizată și urmează să intre pe ordinea de zi a plenului.

Guvernul a cerut procedură de urgență pentru acest act normativ (care face parte din categoria legilor ordinare), solicitare care a fost aprobată de conducerea Camerei Deputaților.

Executivul a explicat în expunerea motivelor pentru emiterea actului normativ că „dimensiunea de apărare are relevanță în contextul mai amplu al situației din regiune, având în vedere interesul României de a susține parcursul și integrarea euro-atlantică a Ucrainei, prin dezvoltarea unui parteneriat funcțional prin identificarea domeniilor de cooperare de interes pentru ambele părți”.

Acordul de cooperare tehnico-militară a fost semnat în 5 septembrie 2020, cu ocazia vizitei în România a ministrului ucrainean al Apărării, Andrii Taran.

Înțelegerea prevede cooperarea între România și Ucraina în privința achiziției, furnizării, reparației sau modernizării echipamentului militar; vânzarea de licențe de producție a armament sau tehnică militară; derularea de activități comune de cercetare și dezvoltare în domeniul tehnico-militar; schimb de informații și experiență în acest domeniu.

Administrația prezidențială de la Kiev a recomandat țărilor NATO care se învecinează cu Ucraina să-și sporească starea de pregătire pentru luptă în contextul escaladării tensiunilor ruso-ucrainene, potrivit Umbrela Strategică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel