"Prognoza evoluţiei produsului intern brut pentru anul 2020 a luat în considerare efectele pandemiei COVID-19, precum şi măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri, piaţa muncii şi consumatori, dar şi intervenţiile în domeniul medical. Se estimează o reducere severă a activităţii economiei în trimestrul al II-lea (-14,4%), profilul trimestrial evidenţiind o evoluţie preponderent în formă de "V", dar fără a reveni la situaţia din scenariul de iarnă (absenţa coronavirusului), cu o recuperare propriu-zisă în trimestrul IV. Scenariul se bazează pe un impact economic negativ limitat în timp, în jur de 4 luni (martie-iunie), urmând o extindere parţială în iulie-septembrie, plecând de la experienţa Chinei care dă semne de revenire după 4 luni", se arată în Programului de convergenţă 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), conform Agerpres.
Impactul probabil asupra industriei prelucrătoare în cele trei luni maxim afectate (martie-mai) va fi o reducere de circa 18% faţă de perioada corespunzătoare din 2019, cu un declin mai accentuat, peste 35%, la fabricarea produselor textile şi articolelor de îmbrăcăminte, pielărie şi industria auto.
În perioada de vârf a pandemiei, serviciile vor avea o contribuţie negativă de 9,3 puncte procentuale la dinamica PIB-ului, fiind urmate de industrie (-3,9 puncte procentuale). Serviciile vor fi afectate în special pe segmentele de tranzacţii imobiliare, hoteluri şi restaurante, activităţi recreative, transporturi, servicii de întreţinere.
"Condiţiile macroeconomice favorabile vor acţiona în continuare, în special din trimestrul al III-lea, luând în considerare faptul că pieţele externe nu se vor pierde, iar economia are capacitatea potenţială de revenire prin măsurile guvernamentale de conservare a veniturilor şi măsurile de repornire (creditarea avantajoasă a IMM-urilor), astfel încât factorii reversibili vor prevala celor ireversibili", se arată în programul de convergenţă.
În acest context, se aşteaptă ca economia României să înregistreze o reducere de 1,9% la nivel anual, în termeni reali, fiind rezultatul unor contribuţii negative atât din partea cererii interne (-1,6 puncte procentuale) cât şi a exportului net, dar într-o măsură mai redusă (- 0,3 puncte procentuale). Astfel, diminuarea de ritm a indicatorilor sectoriali menţionaţi a condus la revizuirea dinamicii PIB în scenariul coronavirusului cu circa 6 puncte procentuale, respectiv de la +4,1% în prognoza de iarnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!