S-au vândut 3700 bilete. Oamenii au fost dornici să vadă spectacolul, cu atât mai mult cu cât, din cauza pandemiei, teatrele stau închise de luni bune. Actrița Adriana Trandafir a spus că nu se aștepta ca ce s-a întâmplat vineri să fie un așa mare succes.
„Poate să vină SMURD să mă ia?! Am avut senzația că se va sfârși pâmântul acum. Nu am crezut în acest proiect și nu am crezut că voi mai juca vreodată. Am fost sigură că am încheiat o epocă. Ultima dată am jucat cu 1500 spectactori în sală. Când am încercat să reluăm un spectactol am avut 14 suflete în sală. Atunci, în sinea mea, am renunțat la profesia noastră cu public, cu interacțiune. M-am gândit că nu voi mai juca. Ce s-a întâmplat vineri seară a fost efectiv o minune. Ne-au urmărit 3700 de cumpărători. Am jucat practic în fața a cinci săli de Teatru Național. Lipsa publicului mi-a sporit și mai mult temerile. Am fost șocată știind că noi jucăm aici singuri și întreaga planetă ne poate urmări”, a spus Adriana Trandafir după piesa „Peretele” care a fost live, putând fi urmărită de mii de oameni.
Până pe 25 ianuarie 2021, puteți vedea piesa „Peretele” accesând următorul link: https://streamerse.net/my-account/my-tickets
"Peretele", în regia celui mai în vogă dramaturg român, Lia Bugnar, a dat ochii cu publicul la sfârșitul anului 2014. De atunci și până acum, se tot joacă la Teatrul Metropolis, unde abia mai găsești bilete pentru această piesă.
Este despre dragoste, soții înșelate, amante, copile lăsate fără avere, tați, prostituate, preoți, moarte, naștere - o lume întreagă despărțită de un perete. Se cântă, se dansează, se joacă, se râde foarte mult și sănătos în două ore și 13 minute. Are suspans, acțiune și niște replici savuroase care îți rămân în minte.
Scena este despărțită de un perete cu două povești diferite, dar care se completează și influențează. "Peretele" te face să treci de la o stare la alta și să vezi propriile probleme dintr-o altă perspectivă, una extrem de amuzantă.
Este genul de spectacol care îl cucerește și pe românul care nu este avid după teatru și fuge din calea relaxării de bun gust. De ce nu te plictisești de "Peretele"? Pentru că se joacă în foarte multe distribuții și mereu descoperi o altă abordare.
"Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-l fac", spunea Lia Bugnar. Și chiar nu merită povestit nimic, ci trebuie neapărut văzut!
În piesă se și cântă. Pentru că atunci când cuvintele nu-și mai iau rostul, când simțirea este peste prea puternică pentru a mai fi rostită, omul țipă sau cântă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa