Adunare festivă cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii "Mormintele Eroilor Căzuţi în Război"
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Asociaţia Naţională Cultul Eroilor "Regina Maria" a organizat, joi, o adunare festivă dedicată împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii "Mormintele Eroilor Căzuţi în Război", eveniment în cadrul căruia a fost evocată semnificaţia acestei societăţi şi au fost prezentate mesaje din partea preşedintelui României, premierului, Ministerului Apărării Naţionale, Bisericii Ortodoxe Române şi altor instituţii.

Evenimentul a continuat cu acordarea unor distincţii şi a medaliei aniversare. De asemenea, a fost acordată, pentru prima oară de la înfiinţare, Emblema de Onoare a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria".

La eveniment a participat şi o delegaţie din Republica Moldova, condusă de col.(r) Caraman, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Tiraspol-Tighina.

Mesajul transmis din partea preşedintelui Klaus Iohannis a evidenţiat eforturile depuse de asociaţie pentru îngrijirea cimitirelor şi mormintelor eroilor neamului.

"Este datoria noastră, a tuturor, să ne amintim cu respect, recunoştinţă şi admiraţie de eroii cunoscuţi sau anonimi ai naţiunii noastre, pe a căror jertfă supremă s-a clădit independenţa, suveranitatea şi unitatea României. Instituţiile statului au obligaţia de a menţine trează conştiinţa identităţii noastre naţionale în rândul tuturor românilor. Cu atât mai meritorie este activitatea dumneavoastră, cu cât se bazează în exclusivitate pe voluntariat şi pe contribuţii benevole şi donaţii", subliniază mesajul.

Un alt mesaj prezentat cu acest prilej a fost cel din partea premierului Viorica Dăncilă, care evidenţiază importanţa activităţii societăţii aniversate pentru "cinstirea şi păstrarea cu pietate a jertfei celor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea idealurilor sfinte".

"Munca dumneavoastră este o adevărat lecţie de istorie, preţuirea, respectul şi recunoştinţa faţă de actele de vitejie ale înaintaşilor noştri sunt dovezi clare ale păstrării conştiinţei naţionale a gliei strămoşeşti, a faptelor de vitejie a celor mai iubiţi fii ai României. În cei 100 de ani de la înfiinţarea eroilor căzuţi în război, prin înaltul decret-lege semnat de Regele Ferdinand, sub patronajul unor personalităţi marcante ale istoriei, cum a fost Regina Maria şi Patriarhul Miron Costin, aţi realizat şi conservat pe întregul pământ românesc numeroase mărturii care păstrează amintirea vie a eroilor noştri", se arată în mesaj.

În cadrul manifestării s-a dat citire şi mesajului din partea Şefului Statului Major al Apărării, în care se arată că cinstirea celor care şi-au dat viaţa pentru credinţă, libertate, apărarea şi reîntregirea neamului este o "datorie sacră" a oricărui român.

"Atât noi, militarii, cât şi societatea civilă nu trebuie niciodată să uităm jertfa înaintaşilor noştri şi avem misiunea să păstrăm vie memoria eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi ai neamului românesc", potrivit mesajului.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, gl. mr. (r) Visarion Neagoe, la 12 septembrie 2019 se împlineşte un secol de la înfiinţarea Societăţii "Mormintele Eroilor Căzuţi în Război", un act firesc al unei naţiuni care trecuse printr-un mare război plătit cu sacrificii umane imense şi care îşi punea problema datoriei morale şi creştine de a-şi manifesta recunoştinţa faţă de cei căzuţi pe câmpurile de onoare. 

"Prima datorie a societăţii nou-înfiinţate a fost îngrijirea mormintelor cu tot ce presupunea aceasta. O altă datorie era aceea de perpetuare a amintirii eroilor, a faptelor lor de glorie şi sacrificiu prin monumente, scrieri, ceremonii militare şi religioase. În memoria celor căzuţi pentru ţară, în memoria celor care s-au îngrijit de osemintele şi amintirea lor - fondatori, administratori şi voluntari trecuţi în veşnicie în aceşti 100 de ani - am păstrat un moment de reculegere", a spus Visarion Neagoe.

Cultul Eroilor s-a manifestat ca un adevărat fenomen naţional după încheierea Primului Război Mondial şi realizarea României Mari. El a fost întreţinut de forma organizatorică oficială a acestei instituţii, care şi-a luat o denumire explicită, cu adresă directă - Mormintele Eroilor Căzuţi în Război - şi care a reuşit să adune în rândurile sale personalităţile de prim rang ale societăţii româneşti cu autoritate morală, putere politică, credibilitate şi autoritate socială, capabilă de mobilizare şi acţiune. Desfăşurându-şi activitatea sub înaltul patronaj al Reginei Maria, sub preşedinţia patriarhului Miron Cristea, în strânsă legătură cu armata, biserica şi şcoala, societatea s-a înfiinţat prin înaltul Decret-Lege nr.4086, semnat de regele Ferdinand, la 12 septembrie 1919, a mai precizat vorbitorul.

În anul 1943, un raport al aşezământului naţional Regina Maria consemna următoarele realizări: mutarea în cimitire definitive a osemintelor a 200.759 de militari români şi străini. 1.598 de eroi au fost repatriaţi din şi în străinătate. Mai erau de reconstruit 65 de cimitire ale eroilor din Primul Război Mondial, alte 13 cimitire urmând a fi desfiinţate prin strămutare şi centralizare. Societatea a construit 14 mausolee pe locurile unor bătălii în care au căzut sute de militari. În raportul din anul 1943 se arăta că au fost confecţionate pentru morminte 14.533 de cruci de piatră şi stejar.

"Decembrie 1989 a făcut să renască speranţa, însă pe fondul vidului legislativ şi asumare a responsabilităţii, sute de monumente au rămas fără plăcile de bronz pe care erau înscrise numele eroilor, au fost furate busturi de bronz ale unor generali amplasate pe socluri, ori integrate pe monumentele funerare (...)Eroii sunt ai naţiunii române şi fiecare dintre noi, indiferent de rang şi poziţie socială, are o datorie morală faţă de ei, fiecare dintre noi şi toate instituţiile statului român. Închei cu speranţa şi încrederea că organele de stat, Armata ţării, factorii de cultură şi culte vor promova adevărate valori şi vor apăra cauzele pentru care luptat eroii neamului românesc", a încheiat Visarion Neagoe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel