Urmărește emisiunea live
ALARMĂ din Franţa. "Valul al doilea de COVID-19, mai DUR decât primul"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Al doilea val de COVID-19 din Europa ar putea fi mai dur decât primul. Avertismentul vine din Franţa. 

"S-a crezut în ultimele luni fie că valul al doilea de COVID-19 nu va mai exista, fie că acesta va avea un impact redus. Situaţia este exact pe dos, însă. Este posibil să fie mai dur decât primul val", a afirmat Martin Hirsch, şeful grupului de spitale AP-HP din Paris, conform Medical Express

Franţa a raportat, în ultimele 24 de ore, 41.622 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 165 de morţi. 

"Noiembrie va fi o lună dificilă"

"Cazurile noi de azi reprezintă pacienţii spitalizaţi de mâine. Noiembrie va fi o lună dificilă", a afirmat şi premierul Jean Castex. 

Hirsch trage, însă, şi un semnal de alarmă cu privire la numărul real al persoanelor infectate. Acesta spune că sunt în continuare foarte mulţi asimptomatici care împrăştie virusul în comunitate pentru că nu au fost testaţi niciodată. 

"Sunt multe persoane pozitive, infecţioase, pe străzi, fără să ştie. Şi nimeni nu ştie despre ei!", a mai afirmat acesta. În plus, Hirsch a spus şi că mulţi lucrători din spitale şi-au anulat concediile din noiembrie, pregătindu-se pentru "ce e mai rău". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel