Delegații ALDE la congresul organizat în format online au votat pentru denunțarea protocolului de fuziune și întreruperea demersurilor de fuziune cu PRO România. Delegații la Congresul Extraordinar al ALDE au agreat, de comun acord, că diferențele doctrinare și de viziune dintre cele două partide nu pot fi ignorate, acestea fiind și două dintre motivele care au stat la baza acestei decizii.
În ceea ce privește ALDE, partidul va continua să fie unul de centru-dreapta. ALDE îi va susține pe acei români ale căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate, pe românii ale căror venituri au avut de suferit ca urmare a politicilor economice deficitare ale actualei guvernări. ALDE va susține mai multă libertate economică, pentru România, susținerea unor politici sustenabile pentru dezvoltarea durabilă a României ca urmare a procesului de schimbare a structurilor economiilor la nivel european și mondial, unde investițiile și capitalurile s-au orientat cu precădere spre digitalizare, mediu, industrii ecologice; susținerea de politici viabile în domeniul dezvoltării regionale, agriculturii, mediului, turismului, sănătații, educației și infrastructurii.
Totodată săptămâna viitoare structurile statutare ALDE vor convoca pentru luna aprilie a.c. Congresul ALDE pentru alegerea conducerii centrale, transmite ALDE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele