ALDE îl acuză pe Orban că pune presiune. Tăriceanu: Mă înspăimântă! E foarte grav
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, l-a criticat dur pe premierul Ludovic Orban şi l-a acuzat că pune presiune pe opinia publică şi pe parlamentari prin declaraţiile din ultima perioadă, printre care şi cea prin care îndemna la nerespectarea deciziilor CCR. 

"Este o presiune indusă foarte mare asupra opiniei publice şi, până la urmă, şi asupra noastră, a parlamentarilor. Nu e singurul domeniu în care văd presiune în această perioadă. Este un demers care mă înspăimântă, pentru că aceste declaraţii fac parte dintr-o gamă de poziţionări iliberale ale actualului Guvern, nu mă aşteptam.

Orban poartă etichetă de liberal, dar cred că liberalismul a uitat de mult de el. E foarte grav, pentru că văd intelectualii români foarte absenţi din această dezbatere, care frământă societatea. Urmăresc ce se întâmplă în Franţa. Acolo, marile voci ale sociologilor, filozofilor, s-au făcut auzite. Oamenii nu acceptă tendinţele antidemocratice ale guvernanţilor. Astfel de tendinţe sunt peste tot în lume, dar la noi e destul de firavă reacţia!", a declarat Călin Popescu Tăriceanu pentru Lumea Banilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel