”În februarie anul acesta, când la Taipei, capitala Taiwanului, comparabil cu România din punct de vedere al populaţiei (23-24 milioane locuitori), fuseseră luate deja sute de măsuri împotriva epidemiei cu Covid-19, la Bucureşti guvernanţii încă jucau piesa alegerilor anticipate, făceau de faţadă nominalizări de prim-miniştri, iar preşedintele Iohannis ne asigura că totul este sub control, că avem de-a face cu „o simplă răceală". Abia pe 12 martie mascarada renominalizării guvernului Orban se încheia, iar preşedintele anunţa intrarea în vigoare a stării de urgenţă din 16 martie.
Epidemia din Wuhan-China a început din decembrie 2019, iar în 31 decembrie 2019 cazurile au fost raportate şi la OMS (din care Taiwan nu face parte). Timp de două luni şi jumătate, guvernanţii români care acum ne dau lecţii despre cât de bine ar fi gestionat criza sanitară, au ignorat toate informaţiile publice pe linia OMS sau a statelor afectate, toate rapoartele serviciilor speciale, toate avertismentele epidemiologilor şi experţilor care anunţau pericolul de proporţii pentru România.
Ce se întâmpla la Taipei
În acest timp, la Taipei, guvernanţii au înţeles imediat pericolul, încă de la începutul lui ianuarie 2020 au restricţionat toate transporturile din şi spre China, au refăcut în cel mai scurt timp tot stocul de materiale de protecţie, au sporit producţia internă de măşti de la 2 milioane de măşti pe zi în ianuarie la aproape 20 de milioane în mai. TOATE ACESTEA FĂRĂ A INSTITUI VREO MĂSURĂ DE BLOCARE A ECONOMIEI. Şcolile, restaurantele, magazinele, toată activitatea economică a rămas DESCHISĂ, iar acum, în perioada post-virus, Taiwanul nu se gândeşte că va sta cu sabia lui Damocles deasupra capului când va fi evaluată de agenţiile de rating, aşa cum e cazul României.
Mai mult, diferenţa între profesioniştii guvernării de la Taipei şi mediocrii politruci din fruntea guvernului de la Bucureşti este că, în timp ce „ai noştri, ca brazii" ne tot povestesc cât de bine au gestionat criza sanitară, nefiind capabili să dezgheţe mai repede economia şi aşteptând până la 1 iunie (după 2 luni şi jumătate de blocare totală a economiei în starea de urgenţă şi starea de alertă!) să anunţe un fel de plan de relansare economică, la Taipei se discută deja concret despre modelul economic de relansare, domeniile care vor fi susţinute prin politici guvernamentale (printre care bio-tehnologie, energii regenerabile, cyber security) şi acţiunile care vor trebui urmate de guvernul taiwanez pentru creşterea sustenabilă a economiei.
Diferențe de guvernare
De la Bucureşti la Taipei sunt 8500 km, dar distanţa în faptele guvernanţilor este, din păcate, mult mai mare. Şi acest lucru se vede cel mai bine în cifre. Deşi aflat la doar 130 km de China, având aproape 1 milion de persoane care muncesc şi trăiesc în China, Taiwanul avea la mijlocul lui mai doar 440 de cazuri de infectări cu coronavirus, din care doar 65 mai erau active şi doar 7 morţi! La aceeaşi dată România avea înregistrate aproape 16 mii de cazuri şi aproape 1 mie de morţi!
Ce „ghinion" pe România cu astfel de mediocri la conducere!”, a scris ALDE pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008