Urmărește emisiunea live
Alec Baldwin, primele declarații după ce a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins: Inima mea este frântă
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Alec Baldwin, primele declarații după ce a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins: Inima mea este frântă / Foto: Captură video Sky News Australia
Alec Baldwin, primele declarații după ce a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins: Inima mea este frântă / Foto: Captură video Sky News Australia
Actorul Alec Baldwin a oferit primele declarații după ce a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins pe platoul de filmare.

Starul hollywoodian Alec Baldwin a declarat vineri că are "inima frântă" în urma decesului unei directoare de imagine după ce el a tras cu pistolul de recuzită pe un platou de filmare din New Mexico, adăugând că ţine legătura cu soţul victimei şi cooperează în cadrul anchetei poliţiei pentru stabilirea împrejurărilor incidentului, relatează Agerpres, citând Reuters.

"Nu există cuvinte prin care să-mi exprim şocul şi tristeţea cu privire la accidentul tragic în urma căreia a murit Halyna Hutchins, soţie, mamă şi colegă a noastră extrem de admirată", a scris Baldwin într-un mesaj pe Twitter.

"Ţin legătura cu soţul ei, oferind sprijinul meu lui şi familiei lui. Inima mea este frântă pentru soţul ei, fiul lor şi toţi cei care au cunoscut-o şi au iubit-o pe Halyna", a adăugat actorul.

VEZI ȘI: Primele imagini cu Alec Baldwin, după ce a împușcat-o mortal pe directoarea de imagine a westernului "Rust". Ea este femeia ucisă - FOTO în articol

Cum s-a întâmplat totul



Incidentul a avut loc joi după-amiază, pe platoul de filmare al producţiei "Rust", la Bonanza Creek Ranch, situată la sud de Santa Fe, conform Departamentului Şerifului din Santa Fe. Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Universităţii din New Mexico, unde a fost declarat decesul.

Baldwin, în vârstă de 63 de ani, este coproducător al filmului "Rust", un western a cărui acţiune se petrece în Kansasul anilor 1880 şi interpretează totodată personajul cu acelaşi nume, bunicul unui băiat de 13 ani condamnat pentru o crimă accidentală.

Biroul Şerifului a precizat joi seară că nu au fost formulate acuzaţii, iar ancheta rămâne "deschisă şi activă". Baldwin s-a prezentat voluntar la Biroul Şerifului pentru a da o declaraţie cu privire la incident, a relatat ziarul Santa Fe New Mexican.

Regizorul filmului, Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost rănit şi transportat cu ambulanţa la un spital local. Actriţa Frances Fisher, care joacă în film, a scris pe Twitter: "Souza mi-a scris că a ieşit din spital".

Baldwin a fost văzut joi "îndurerat şi înlăcrimat" în faţa Departamentul Şerifului, potrivit Santa Fe New Mexican. Producţia filmului "Rust" a fost suspendată pentru "o perioadă nedeterminată", au relatat mai multe media citând compania de producţie a peliculei, Rust Movie Productions LLC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel