Uniunea trebuie să fie pregătită pentru competiție, în condițiile în care celelelalte două partide maghiare, PCM și PPMT, se pregătesc să fuzioneze.
Alegerile locale într-un singur tur de scrutin sunt la fel de legitime ca alegerile în două tururi
„Am încheiat un acord cu PNL cum că vom sprijini investirea Guvernul și am cerut să nu se schimbe legea electorală pentru alegerile locale prin OUG și asumarea răspunderii. Comunitatea maghiară are interesul să păstreze alegerile locale într-un singur tur și am cerut acest lucru pentru că regulile jocului nu se schimbă cu câteva luni în timpul jocului. Alegerile într-un tur sunt la fel de legitime ca și cele în două tururi. Ambele variante sunt legitime și democratice, dar cu câteva luni înainte de alegeri nu se schimbă regulile jocului. Alegerile locale în două tururi contravin intereselor comunității maghiare, pentru că putem pierde 20% dintre primarii pe care îi avem acum", a spus Kelemen, citează Mediafax.
Alte două partide se pregătesc să fuzioneze
Acesta a subliniat că, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, celelelalte două partide maghiare, PCM și PPMT, se pregătesc să fuzioneze, astfel că UDMR trebuie să fie pregătită pentru competiție, să nu aibă mai puțini primari decât acum, să fie în stare să ajungă la acorduri, pentru a recâștiga Primăria Târgu Mureș și a păstra Primăria Satu Mare.
„Trebuie să ne pregătim de locale, de mâine să ne apucăm de lucru, iar numirea candidaților să se facă până în 15 – 16 martie, avem șanse să ajungem la oameni să le spunem că merită să voteze candidații UDMR", a mai spus Kelemen Hunor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică