Purtătorul de cuvânt al Alianţei USR-PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat, joi, că anunţul PNL de susţinere a candidaturii lui Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei a schimbat datele problemei, Vlad Voiculescu urmând să anunţe în scurt timp decizia luată, scrie Agerpres.
"Cu siguranţă, Vlad Voiculescu este un politician extraordinar şi îşi va găsi locul în echipele comune USR-PLUS. Vreau să îl las pe el să decidă ceea ce este mai bine şi să vină să spună la ce se gândeşte în continuare. Anunţul PNL de astăzi a schimbat puţin datele problemei. (...) Aş fi vrut ca tot procesul ăsta să fie mai simplu, mai predictibil şi mai clar. Poate ar fi fost bine să ajungem la un candidat comun şi să închidem discuţiile astea de foarte multă vreme. Însă este un lucru foarte bun că PNL a înţeles până la urmă că singura cale să o dăm pe Firea la o parte este să susţină unul din candidaţii Alianţei. Asta mi se pare că este vestea bună pentru bucureşteni, care va ridica un val care în trei luni o va trimite acasă pe doamna Firea. (...) Suntem oameni politici responsabili. Am intrat cu toţii în bătălia asta cu vechile partide pentru a schimba România. Şi vom face asta adaptându-ne la realităţile politice", a afirmat Moşteanu într-o conferinţă de presă.
USR-PLUS, în proces de desemnare a candidaților
El a explicat că Alianţa USR PLUS se află într-un proces de desemnare a candidaţilor unici pentru primăriile din ţară şi din Bucureşti.
"Nu a fost luată o decizie formală. Era un proces întreg de desemnare a candidatului unic. Un proces care, de fapt, se desfăşoară în toată ţara. Bucureşti, fiind capitala, este mai vizibil şi este mai mult pe agenda publică, dar aceste discuţii le avem peste tot. Sunt oraşe în care avem deja desemnat candidatul Alianţei USR PLUS. (...) În curând vom veni cu echipe foarte bune de candidaţi de consilieri în toată ţara. Şi acolo vrem să vedem că cei din PNL şi alte forţe anti-PSD nu vor face doar un calcul oportunist colo şi colo", a adăugat Moşteanu.
Deputatul USR a menţionat că negocierea cu PNL a fost făcută de Nicuşor Dan, în calitate de candidat independent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...