Ministerul Afacerilor Externe a transmis, luni, către Autoritatea Electorală Permanentă, propuneri pentru organizarea a 748 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare din acest an, în urma centralizării propunerilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.
Propunerea de organizare a celor 748 de secții de votare din străinătate este rezultatul consultării comunităților de cetățeni români din afara țării și al eforturilor susținute și al implicării șefilor de misiuni și personalului Corpului Diplomatic și Consular aflat în coordonarea acestora, în condiții speciale și dificile, generate de pandemia de COVID-19, potrivit MAE.
Potrivit unui comunicat transmis luni de MAE, au fost avute în vedere cele 12 localități comunicate de către AEP, ca urmare a cererilor de înființare de secții înregistrate pe platforma www.votstrainatate.ro. Astfel, documentația argumentativă transmisă către AEP include, printre altele, atât rezultatele consultărilor misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare cu comunitățile de cetățeni români din afara țării, cât și notele logistice privind îndeplinirea condițiilor pentru funcționarea secțiilor de votare.
Numărul secțiilor de vot din străinătate este mai mic decât în 2019, la alegerile prezidențiale.
Lista secțiilor de votare
Cele mai multe secții de votare vor fi organizate în Spania (140 de secții, față de 143 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Italia (137 de secții, față de 142 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Germania (61 de secții, față de 80 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Marea Britanie (50 de secții, față de 72 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Franța (48 de secții, față de 50 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), S.U.A. (36 de secții de votare, față de 38 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Republica Moldova (30 de secții, față de 37 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Belgia (19 secții de votare, față de 23 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Austria (17 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Irlanda (16 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Olanda (15 secții, față de 25 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Grecia (11 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Norvegia (10 secții, la fel ca alegerile prezidențiale din 2019), Danemarca (10 secții, față de 12 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Portugalia (9 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Canada (7 secții, față de 9 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Elveția (7 secții, față de 8 organizate la alegerile prezidențiale din 2019), Australia și Noua Zeelandă (7 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019), Ungaria (7 secții, față de 6 organizate la alegerile prezidențiale din 2019) și Finlanda (4 secții, față de 3 organizate la alegerile prezidențiale din 2019).
Malta și Nigeria nu vor
Autoritățile din Malta și Nigeria au transmis faptul că nu vor permite înființarea de secții de votare.
Totodată, din motive obiective, MAE reamintește că nu vor fi organizate secții de votare în Venezuela, din cauză că activitatea misiunii diplomatice a fost suspendată ca urmare a deteriorării condițiilor de securitate, și în R.P.D. Coreeană, granițele acestui stat fiind închise, ceea ce nu permite trimiterea materialelor necesare.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării pot vota la secțiile organizate în străinătate pe parcursul a două zile – sâmbătă 5 decembrie și duminică 6 decembrie 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană