Alex Velea este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. În ultima perioadă, atât el, cât și soția lui au fost implicați în mai multe scandaluri. Chiar dacă în trecut a fost bun prieten cu Cătălin Măruță, iată că acum ies la iveală noi detalii despre prietenia lor.
Alex Velea a decis să spună tot ce are pe suflet în legătură cu fostul său amic, Cătălin Măruță, după ce ambii au ajuns la cuțite din cauză că prezentatorul de la Pro TV a făcut câteva afirmații în public la adresa Antoniei care l-au revoltat pe cântăreț.
Alex Velea a venit acum cu noi declarații și a spus că, indiferent de situația dintre el și prezentatorul TV o admiră, totuși, pe Andra.
"Andra este un monstru, un monstru al muzicii, e printre primele trei voci din România. Are talent uriaș, a muncit mult pentru el, este extraordinară. Dar, sincer, nu se pune însă problema unei colaborări între noi, Măruță decide tot. Știu că Mihai (n.r. tatăl Andrei) ar fi vrut, el mă place, îi place ce cânt, ne respectăm, dar nu se poate să colaborez acum cu Andra, este o fantasmagorie", a declarat Alex Velea, pentru fanatik.ro.
"Măruță, pentru rating, a făcut tot ce a făcut. A vrut să le arate șefilor lui că mai poate face rating, de aceea a invitat în emisiune oameni care să vorbească despre mine. Și, chiar dacă noi ne știm din 2005, din 2006, ceea ce a făcut este un lucru care nu se face. A atacat-o pe nevastă-mea, iar acest lucru nu se face. Dar eu nu m-am născut la 8 ani, ca Măruță! Am șapte înainte, de acasă", a mai spus el.
"M-a jignit prea rău, a jignit-o pe nevastă-mea"
Recent, invitat în platoul emisiunii Xtra Night Show, Alex Velea a povestit ce anume l-a făcut să nu mai vrea nici măcar să îl vadă în fața ochilor pe Cătălin Măruță, deși, de-a lungul timpului aceștia au avut o frumoasă relație de prietenie, cu atât mai mult cu cât soția vedetei tv, Andra, este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, alături de Antonia și Alex Velea.
"Nu mi-a plăcut niciodată să generez scandaluri, nu îmi place nici să le amplific. Dar uneori simt nevoia să dau replica, pentru că mă simt prea atacat. E aiurea că se iau de familie, dacă au ceva cu mine, să îmi spună în față. Nu e genul meu să împroșc cu noroi în stânga și în dreapta.
Cu Măruță de asta m-am și certat, că tocmai pe ei îi invita și le punea întrebări despre nevastă-mea. M-a jignit prea rău, și a jignit-o pe nevastă-mea. Dacă foloseam numele nevestei lui, dacă aș fi vorbit eu de Andra cum a vorbit el de Antonia, nu cred că mai punea textul ăla, ca la sfârșit să spună că suntem bărbați și să ne strângem mâna", a declarat Alex Velea în emisiunea XNS, de la Antena Stras.
"Nu vreau să îl mai văd"
Artistul a amintit și despre un episod din urmă cu aproape 10 ani, când artistul abia cunoștea succesul. În timp ce Velea îl considera pe prezentator prietenul său bun, colaborând intens pe plan profesional alături de el și de Andra, Cătălin Măruță a căutat orice ocazie pentru a provoca tensuni între Velea și persoanele publice din România, cu riscul de a pierde multe prietenii.
"Nu vreau să îl jignesc. Am zis că sunt prietenii mei, 100%, apoi am văzut că el poate să renunțe la prietenia asta a noastră foarte ușor când e să mă măscărească. Am mai avut problema asta, în 2012. Și l-am luat, l-am înjurat. A sunat-o și pe mama, același text, că suntem ca o familie, că în familii mai sunt și certuri, a înduioșat-o pe mama, asta după ce mamei îi crescuse tensiunea.
Ne-am împăcat, am fost la concerte, în turnee împreună. Nu faci așa, nu ai cum să mă măscărești tu pe mine cu acei copii pentru care eu am făcut tot. Eu nu m-am certat cu el, dar nu mai vreau să mai vorbesc cu el, să îl mai văd, să mai colaborez", a mai spus Alex Velea.
Cătălin Măruță, mesaj pentru Velea, în online
"În prietenie, ca-n fotbal, sunt și faze tensionate, uneori din teren vezi situația altfel decât e, iar de pe margine, pentru ceilalți, meciul pare chiar pe viață și pe moarte. La final însă, bărbații își strâng mâna și chiar se apreciază.
Peste ani, o să ne amintim de toate câte s-au întâmplat și s-au spus.", a scris Cătălin Măruță, pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană