„Și noi putem face testare riguroasă săptămânal, în școli, cu teste non-invazive. Am făcut mai multe teste de felul acesta băiatului meu de 10 ani, nu e nimic traumatic în această testare. Nu se opune nimeni utilizării testelor de salivă. Totuși, România nu poate transmite în felul acesta cazurile pozitive în sistemul european. Testul din salivă trebuie confirmat printr-un alt test PCR sau antigen pozitiv. (…) Una e relaxarea oamenilor de Paște și altceva este deschiderea școlilor. Să nu amestecăm lucrurile.
Noi am suferit foarte mult în ultimul an pentru că școlile au fost închise în România, în mod contrar față de ce s-a întâmplat în alte țări din UE. Numărul de cazuri noi în școli a fost inferior numărului de cazuri noi din populația generală. Nu putem spune că școala a influențat negativ pandemia din România. Va exista o creștere după Paște, rămâne de văzut cât va fi această creștere. Va conta numărul celor internați în spital și mai ales al celor care ajung la ATI. Avem 1.190 de persoane la terapie intensivă în acest moment. Acesta e indicatorul ce trebuie urmărit.”, a declarat Alexandru Rafila la RealitateaPlus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc