În prezent, locuiește în Anglia. Recent, a fost premiată de critica de dans din Marea Britanie, la prestigiosul Național Dance Awards. În momentul de față este balerină la English Național Ballet. Strălucește la fiecare apariție, iar publicul este captivat de măiestria ei. Dansează de peste 15 ani alături de Johan Kobborg, partener de scenă, cât și în viața reală, fiind suflete pereche și radiind de fericire când îi vezi.
Descoperă de fiecare dată că soțul ei e același om minunat de care s-a îndrăgostit
Dacă o întrebi pe Alina ce a descoperit la soțul ei, îți mărturisește cu emoție că și acum e la fel de îndrăgostită de el, ca în prima zi descoperind noi valențe ale personalități lui care o impresionează și sensibilizează de fiecare dată. Despre soția sa, Johan, unul dintre marii dansatori ai lumii, mărturisește că este specială ca femeie, iar pe scenă spune o poveste de fiecare dată când apare. Amândoi au știut cu dragoste și dăruire să fie unul dintre cele mai frumoase și trainice cupluri. Iubirea, comunicarea, dar și respectul sunt acele lucruri care îi fac să își trăiască cu discreție povestea de dragoste.
Cererea de căsătorie a surprins-o pe balerină
Povestea lor de iubire este una frumoasă, cererea în căsătorie fiind făcută în 2011, când Johan era accident,iar Alina Cojocaru avea concert la Opera Metropolitană din New York. A luat avionul, a surprins-o cu gestul lui romantic când a cerut-o de soție. Cei doi anunțându-și, după acea logodnă, și că sunt cei mai fericiți. De când s-au cunoscut, în 2005, au rămas la fel de uniți și dăruiti unul altuia așa cum au visat.
Are o fetiță, pe care ea și soțul ei o consideră cea mai mare bucurie
Este și mamă, iar o perioadă, când a născut-o în 2017 pe micuța Thalia Chulpan, a renunțat la carieră, acum revenind cu aceeași forță și talent imens pe scenă. Numele micuței fiind inspirat din greaca veche și însemnând simplu celei de a opta muze, cea a poeziei idilice și al comediei, traducându-se prin "cea mai înfloritoare" sau "cea mai veselă", iar Chulpan în limba tătară înseamnă "steaua dimineții", nume ce i se potrivește. România ar trebui să fie mândră că are o asemenea balerină de talie internațională, adulată de mii de oameni, Alina Cojocaru fiind invitată să danseze pe cele mai cunoscute scene ale lumii, magia dansului ei făcând publicul să fie încântat de artistă. În mod cert, Alina și soțul ei au descoperit secretul relației superbe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele