Gorghiu, lămuriri despre proiectele de modificare a legislaţiei penale: Nu e eliberat din închisoare!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Alina Gorghiu vine cu lămuriri privitoare la două propuneri legislative care au fost votate, marţi, în Senat. 

"Văd că am generat dezbatere în spațiul virtual, cu două propuneri legislative votate, marți, la Senat, de toți colegii senatori PNL, USR, PMP, UDMR, PSD, cu excepția a două abțineri. Munca de documentare pentru cele două propuneri a început cu destul de mult timp în urmă (pentru prima, chiar din 2016, fiind depusă acum în forma îmbunătățită). Am vorbit despre modificările legislative de sute de ori in spațiul public.

Ambele propuneri au fost depuse anul trecut, în decembrie. Era imposibil de anticipat la acel moment această pandemie sau că propunerile vor ajunge să fie votate fix acum, lucru care să genereze emoție. Acestea doar au urmat procedura, potrivit Regulamentului Senatului. În al doilea rând, a avut loc o dezbatere publică pe subiect, la care au participat reprezentanți ai Parlamentului, ai penitenciarelor, ai parchetelor, ai CSM, precum și cadre universitare. Observațiile rezultate din această dezbatere, cu specialiștii în domeniu, au fost preluate în ambele propuneri legislative. De asemenea, proiectele au fost analizate și avizate favorabil de Consiliul Legislativ", a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

"Prevederi existente deja în legislația penală"


"În al treilea rând, prin una dintre propuneri se dorește operaționalizarea, din punct de vedere tehnic, a unor prevederi existente deja în legislația penală, dar care sunt inaplicabile.

Vă subliniez că nu este nimeni eliberat din închisoare prin aceste legi. Doar instanța de judecată are prerogativa de a decide individualizarea pedepselor, adică cine execută la închisoare și cine la domiciliu. Doar pentru infracțiuni ușoare! Nu se aplică celor care au săvârșit infracțiuni de corupție, de serviciu, precum și alte infracțiuni grave (omor, trafic de persoane etc.), după cum se poate observa în imaginea atașată.
Aceste măsuri sunt în legislația tuturor statelor europene și sunt considerate benefice.

Dacă veți avea observații, le aștept. Le depunem ca amendamente când vor fi în dezbatere la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Nu se grăbește nimeni. Toți, dar mai ales eu, ne dorim dezbatere serioasă pe orice inițiativă", transmite Alina Gorghiu.

Despre ce proiecte este vorba

Cele două proiecte despre care vorbeşte Alina Gorghiu sunt următoarele:

- Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.

- Propunere legislativă privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel