Alina Gorghiu - Radu Oprea, scandal pe starea de alertă: Democraţia nu este opţională nici pe timp de criză
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Alona Gorghiu (PNL) şi Radu Oprea (PSD) au avut un schimb aprins de replici pe tema stării de alertă, care a primit raport favorabil în Camera Deputaţilor. Cu toate astea, PSD nu a votat. 

Iată mai jos dialogul dintre cei doi: 

Alina Gorghiu: Intrarea în stare de alertă poate fi discutată cu puţin timp înainte de expirarea stării de urgenţă. De ce? Pentru că nimeni nu putea şti cum va evolua boala în România. După 1 mai, când era un moment predilect în care lumea ar fi ieşit şi ar fi putut fi o contagiune în masă, s-a aşteptat să se vadă dacă este nevoie de măsuri mai restrictive sau mai puţin restrictive. Consultarea şi măsurile votate de Camera Deputaţilor azi sunt venite în urma consultării Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a specialiştilor epidemiologi. Momentul a fost gândit de ei. Dacă am fi venit cu trei zile mai devreme, PSD găsea posibilităţi infinite de a amâna legea în dezbaterea parlamentară. Legea nu încalcă Constituţia. Măsurile sunt tot aceleaşi, indiferent dacă intră în vigoare marţi sau joi. Avem nevoie de măsuri fără sincope. 

Radu Oprea: Legea va intra în vigoare, dar NU CU VOTUL PSD. Să fie clar. Dna Gorghiu a încercat să inducă asta de mai multe ori şi vreau să fiu foarte clar. Democraţia nu este opţională nici în timp de criză. Constituţia trebuie respectată şi tocmai au mărturisit că au încălcat-o cu bună ştiinţă, ca să ajungă legea cu întârziere în Parlament şi PSD să nu poată interveni. Este un lucru foarte grav! Peste aşa ceva nu se trece! 

Alina Gorghiu: Ştiţi că aveţi mai mult de jumătate din membrii Comisiei Juridice în Camera Deputaţilor? Văd că atunci când nu aveţi argumente, continuaţi să vorbiţi. Puteaţi face acest amendament! Puteţi răspunde la această întrebare simplă? 

Radu Oprea: Nu se poate să nu respectăm Constituţia. Eu prostie mai mare decât cea spusă de dvs azi nu am auzit. Nu sunt jurist, dar Constituţia e foarte clară! 

Alina Gorghiu: Puteţi răspunde la întrebare? De ce nu aţi respins acest amendament? Pentru că habar nu aveţi cât de important este să nu mai aveţi discursuri demagogice. De ce nu l-aţi respins? Vă întreb foarte serios, dacă nu sunteţi de acord, de ce nu l-aţi respins. 

Radu Oprea: Eu sunt membru în Senat, nu în Camera Deputaţilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel