Primarul Allen Coliban le-a transmis un mesaj profesorilor care solicită bani pentru săpun, hârtie igienică, diverse dotări și consumabile: părinții nu trebuie să plătească nimic.
„În urma sesizărilor venite din partea mai multor părinți cărora li s-au cerut bani pentru diverse dotări igienico-sanitare în școli, de la săpun la hârtie igienică vin să fac câteva clarificări: sunt total împotriva acestui gen de demers. Părinții nu trebuie să dea bani pentru îmbunătățirea actului școlar în incinta unităților școlare. "Fondul Clasei" nu mai există formal, iar el nu trebuie să existe nici informal. Primăria Municipiului Brașov este cea care bugetează astfel de nevoi de cheltuieli, la cererea instituției școlare”, a explicat primarul Allen Coliban.
Primarul din Brașov mai spune că i-a informat pe profesori că școlile trebuie să solicite bani de la Primărie și nu de la părinți.
„Am semnat în data de 9 septembrie 2021 o adresă către unitățile de învățământ prin care este evidențiat următorul fapt: "în cazul în care nu dispuneți de fonduri suficiente, vă rugăm să solicitați fundamentat suplimentarea acestuia, cu ocazia următoarelor rectificări bugetare" Îi rog pe toți directorii unităților de învățământ din Municipiul Brașov să se folosească de această adresă, să solicite fonduri suplimentare, dacă este nevoie și să-i informeze pe profesori că nu este tolerabilă cererea de fonduri de la părinți”, a precizat primarul orașului Brașov.
Care au fost costurile părinților în anul de pandemie
În primul an de pandemie, când şcoala s-a derulat preponderent online, părinţii din România estimează că au plătit, în medie, sensibil mai mult decât în 2018 pentru educaţia copiilor lor. Costul mediu alocat serviciilor de tip Şcoală după şcoală s-a dublat, iar învăţământul derulat online a generat categorii noi de costuri, precum achiziţia de laptop/tabletă, telefon mobil sau echipamente periferice. Toate aceste echipamente se traduc într-un cost mediu de 5.800 de lei pe familie, arată datele unei anchete realizate de Salvaţi Copiii România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”