Amânarea plăţii chiriilor, promulgată de Klaus Iohannis
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis a decis să promulge legea privind amânarea plăţii chiriilor.

Actul normativ a fost iniţiat de parlamentarii PSD Alfred Simonis, Şerban Nicolae şi Paul Stănescu.

Potrivit prevederilor, "locatarii - operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat - a căror activitate a fost întreruptă sau a căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă pot amâna la cerere, fără plata de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe", scrie Agerpres. 

Condiţii de eligibilitate 

Pentru a beneficia de amânarea la plata chiriei, locatarii respectivi trebuie să pună la dispoziţia organului fiscal teritorial competent orice fel de act justificativ care să ateste imposibilitatea plăţii chiriei în perioada specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar. Condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru cererea de plată către operatorul fiscal teritorial competent sunt: chiria lunară specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar este mai mică, cel mult egală cu chiria din februarie 2020, este de maximum 10.000 lei pentru operatorii economici pentru fiecare locaţie şi maximum 2.000 lei pentru persoane fizice pentru o singura locaţie.

Cererea poate fi depusă şi prin poştă electronică la o adresă de e-mail care va fi afişată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial.

Chiriaşii trebuie să dea banii înapoi

Locatarii vor fi obligaţi apoi să plătească chiriile lunare a căror plată a fost amânată prin act adiţional între locator şi locatar organului fiscal teritorial competent care a plătit aceste chirii, eşalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020. În cazul în care locatarii nu îşi îndeplinesc această obligaţie, organul fiscal teritorial competent procedează la executarea silită a creanţelor nerecuperate.

Prin derogare, în anul 2020 nu sunt venituri impozabile veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct. Această măsură va fi aplicată contribuabililor care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel