Amazon scapă pentru moment de taxele datorate Uniunii Europene
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Amazon
Foto: Amazon
Judecătorii celui de-al doilea cel mai înalt tribunal al Uniunii Europene au respins o taxă de 250 milioane euro aplicată companiei Amazon, în 2017.

Conform The Verge, procesul împotriva Amazon este unul dintre cele supravegheate de Comisarul european pentru Competiție, Margrethe Vestager, în care se presupune că unele corporații influente au profitat de subvenții ilegale de stat.

Un proces împotriva Apple cu parcurs similar

Cel mai important astfel de caz a fost în 2016, când compania californiană Apple a fost obligată să plătească Irlandei 13 miliarde de dolari în taxe retroactive. Această decizie a fost a fost anulată în 2020 tot de Tribunalul General al Uniunii Europene, a doua cea mai înaltă instanță de judecată a Uniunii Europene.

Situația Amazon se duce întinde în 2006, când gigantul retailer online a creat o structură de tip „labirint” pentru a se feri de taxe în Europa care i-a permis să scoată veniturile din țările în care activa printr-o filială înființată în Luxemburg.

În 2017, Comisia Europeană a spus că acest lucru este ilegal și că Amazon a păcălit Uniunea cu aproximativ 250 milioane euro. „Luxemburg a oferit beneficii fiscale ilegale companiei Amazon”, a transmis Vestager, la acel moment. „Drept rezultat, aproape trei sferturi din profiturile Amazon nu au fost taxate. În alte cuvinte, Amazon a reușit să plătească de patru ori mai puține taxe decât alte companii locale care au avut aceeași legislație fiscală”.

Ce a transmis Tribunalul General al UE?

În decizia publicată în această dimineață, judecătorii au descoperit că Comisia Europeană „nu a demonstrat la standardele legale că a existat o reducere nedreaptă a taxelor” când vine vorba de filiala Amazon din Luxemburg. Această motivare este o adevărată victorie pentru Amazon și o lovitură pentru politicienii europeni care speră să stăvilească giganții tehnologici din SUA.

Chiar dacă decizia din 2017 a fost anulată, încă se va mai putea face apel la cea mai înaltă instanță de judecată a Uniunii Europene, Curtea de Justiție a UE (CJUE). Și cazul Apple despre care am amintit mai sus a fost contestat la CJUE, în 2020, iar acum se așteaptă o nouă decizie judecătorească. Într-un fel, cele două procese sunt extrem de similare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel