Poliția Română a executat peste 1.300 de acțiuni planificate, în urma cărora au fost constatate 55.770 fapte contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de aproape 20.000.000 de lei.
În timpul misiunilor, polițiștii au prins în flagrant 877 de autori de infracțiuni și au depistat peste 100 de persoane date în urmărire la nivel național sau internațional.
De asemenea, în urma activităților de investigații desfășurate de polițiști în dosarele penale cu autor necunoscut aflate în evidență, au fost identificați 338 de autori de infracțiuni.
Mii de permise de conducere reținute
Pentru creșterea gradului de siguranță pe arterele rutiere, polițiștii au fost prezenți în zonele aglomerate și cu risc de accidente. În interval de o săptămână, au fost reținute 4.168 de permise de conducere și 1.126 certificate de înmatriculare.
La rândul lor, efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au desfășurat aproximativ 10.000 de intervenții pentru acordarea de sprijin în cazul unor urgențe medicale sau al altor situații de risc pentru cetățeni. Totodată, Inspectoratul General de Aviație a executat aproape 40 de misiuni aeriene, dintre care 36 au fost aero-medicale de tip SMURD.
Efectivele de jandarmi au constatat 125 de infracțiuni și au aplicat peste 2.400 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 650.000 lei.
Asigurarea ordinii publice la evenimente
De asemenea, structurile Jandarmeriei a asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la 1.423 de evenimente publice.
Pentru supravegherea, monitorizarea și controlul frontierei de stat, în medie zilnică, în punctele de trecere a frontierei au lucrat peste 1.300 de polițiști de frontieră, iar alți aproximativ 2.900, cu 990 de mijloace de mobilitate, au acționat în cele 81 de sectoare de frontieră.
În ultima săptămână, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a soluționat peste 46.300 cereri de eliberare a documentelor de identitate.
Zeci de mii de documente eliberate
La nivelul Direcției Regim Permise și Înmatriculări a Vehiculelor au fost emise aproximativ 27.600 de permise de conducere și 28.348 de certificate de înmatriculare.
Direcția Generală de Pașapoarte a emis peste 27.000 de pașapoarte, dintre care 25.852 pașapoarte simple electronice, peste 1.800 pașapoarte simple temporare și 1.606 documente pentru cetățenii străini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video