Ana Munteanu (USR), suspendată pentru un an din partid după 'abuzul' descinderii cu jandarmi la un restaurant din Timișoara
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Ana Munteanu (USR), suspendată pentru un an din partid după 'abuzul' descinderii cu jandarmi la un restaurant din Timișoara
Ana Munteanu (USR), suspendată pentru un an din partid după 'abuzul' descinderii cu jandarmi la un restaurant din Timișoara
Biroul Judeţean (BJ) al USR Timiş, întrunit joi seara, a adoptat cu unanimitate de voturi suspendarea consilierului local Ana Munteanu din calitatea de membru al partidului pentru un an.

Sancţiunea vine ca urmare a implicării acesteia într-un incident care a avut loc săptămâna trecută, în care ea a descins, alături de forţele de ordine, într-un restaurant, pentru a verifica respectarea măsurilor de carantinare. BJ al USR Timiş a prezentat pe pagina de Facebook poziţia cu privire la situaţia în care a fost implicată Ana Munteanu, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

'Condamnăm cu fermitate violenţa verbală din mediul online, elementele de limbaj suburban şi ameninţările proferate la adresa colegei noastre în urma întâmplărilor de sâmbătă, 20 martie. Indiferent de greşelile pe care le-a făcut, nimeni nu merită să fie supus unui astfel de tratament. Condamnăm, de asemenea, ştirile false fabricate şi promovate în jurul acestui subiect. În special pe cele care relativizează suferinţa victimelor regimului comunist. Considerăm că societatea, în ansamblul ei, are nevoie să respingă astfel de practici şi să încurajeze propagarea adevărului. Ştirile false sunt un flagel al lumii moderne, iar el trebuie combătut în toate formele sale, arată USR Timiş.

VEZI ȘI  Bogdan Chirieac, ironii la adresa USR-PLUS după "flagrantul" de la Timişoara. "Cine sună la 112 să spună că e din partid"

Potrivit sursei citate, Ana Munteanu a făcut o eroare de judecată şi a acţionat într-o manieră neinspirată şi inadecvată poziţiei de consilier local.

Rolul ei, ca membru al Consiliului Local Timişoara, nu este să încerce să se substituie instituţiilor executive ale statului. Există organe competente pentru a urmări şi a sancţiona încălcarea regulilor. Trebuie să apelăm la acestea ori de câte ori aflăm de o nerespectare a prevederilor legale şi să avem încredere că ele vor acţiona potrivit legii. Întrucât modul în care colega noastră a înţeles să acţioneze nu reflectă voinţa noastră, ca organizaţie, şi nici valorile pe care USR le promovează, s-a hotărât suspendarea Anei Munteanu din calitatea de membru al partidului pentru un an de zile, începând cu data de 26 martie, cu titlu de sancţiune. Îi îndemnăm, în continuare, pe toţi cetăţenii să respecte regulile de distanţare socială, restricţiile de circulaţie aflate în vigoare din cauza pandemiei şi să se vaccineze cât mai curând. Ţine de noi toţi să trecem cu bine peste aceste momente grele, dar o putem face doar împreună, ca o comunitate', mai spun reprezentanţii USR Timiş.

VEZI ȘI Mircea Badea, despre Ana Munteanu (USR) și operațiunea restaurantul: Este Dumnezeu pe Pământ!

Ana Munteanu s-a filmat în timp ce mergea cu jandarmii într-un restaurant al unui hotel din zona centrală a Timişoarei şi explica faptul că patronul locaţiei ar fi încălcat măsurile restrictive impuse de carantină. Gestul ei a fost criticat virulent în spaţiul online, fiind considerat 'un abuz'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel