Întrebată la Digi 24 de ce Ordinul este semnat de ea însăși și nu de ministrul Sănătății, secretarul de stat a spus: „Acest Ordin intră în atribuțiile mele și atunci era normal să-l semnez”.
„Nu pică din cer, este un Ordin pentru care am început discuțiile în urmă cu aproximativ o lună. Am avut discuții în cadrul Ministerului Sănătății cu reprezentanți ai INSP și DSU, au fost două zile de discuții, atunci s-a comentat în presă pe marginea criteriilor de carantinare”, a adăugat ea.
Ordinul nu are condiții mai dure, spune Moldovan
„Nu, nu este mai dur (n.r., Ordinul), este doar mai obiectiv, în sensul în care are niște indicatori care pot să fie cuantificabili, comparativ cu Ordinul vechi unde erau niște indicatori oarecum orientativi”, a mai spus secretarul de stat.
„Ceea ce aș vrea să subliniez în acest Ordin este în primul rând că se referă și la zone metropolitane, un aspect important pentru că ne permite să vedem mai bine ce se întâmplă nu doar într-o localitate mică, ci într-o salvă practic de localități unde transferul între localități este important”, a continuat Moldovan. „Degeaba închidem o localitate mică, dacă este cazul să se închidă”.
Bucureștiul, pasibil de carantină?
„Dacă luăm în calcul vechea grilă, și pe aceea Bucureștiul este de carantină”, a spus Andreea Moldovan. Întrebată de moderatorul emisiunii dacă sunt considerente politice la mijloc, aceasta a răspuns: „Nu, nu, nu aș vrea să distorsionez în asemenea mod discuția, eu nu sunt politică și nu fac politică, sunt medic”.
După ce s-a ajuns la comun acord în timpul emisiunii că experții fac anumite recomandări, însă deciziile sunt în mâinile politicienilor, moderatorul a întrebat dacă secretarul de stat ar propune carantină în București. „Este aceeași întrebare capcană care mi-a mai fost spusă și au bubuit ziarele de părerea mea. Ceea ce pot să vă spun, însă, faptul că aceste criterii sunt obiective”, a răspuns Moldovan.
Folosind grila veche, Bucureștiul ar fi pasibil de carantină, a spus Andreea Moldovan, iar rezultatul este același și după noua grilă din Ordinul semnat de secretarul de stat. „Exact cum am spus, decizia de carantină este o decizie complexă care ține cont de mult mai mulți factori. Acești indicatori sunt adjuvanți, dar decizia este mult mai amplă decât cea bazată strict pe acești indicatori”, a mai spus secretarul de stat.
Cum arată ordinul?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”