Andreea Răducan, mesaj înainte de deschiderea JO Tokyo. "Pentru unii sportivi, ar putea fi singura şansă"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Foto: Facebook Andreea Răducan
Foto: Facebook Andreea Răducan
Andreea Răducan, gimnasta româncă de talie mondială, a vorbit despre Jocurile Olimpice de la Tokyo, în exclusivitate pentru DC NEWS.

"Mă bucur că reușim iată, în sfârșit, să povestim despre această deschidere a Jocurilor Olimpice atât de așteptată. Este o ediție atipică, trebuie să recunoaștem, dar mult așteptată.

Sunt foarte mulți sportivi care au făcut un efort în plus, mai ales cei care erau la final de carieră pentru a se păstra în pregătire și a prinde vârful de formă la această participare care a fost decalată cu un an de zile. Ori, asta nu e puțin lucru. Odată, sigur, efortul pe care l-au făcut pentru a se califica și pentru a ajunge la Jocurile Olimpice, au așteptat cu nerăbdare și iată că vine în curând momentul în care Jocurile Olimpice vor fi anunțate, deschise, Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, chiar dacă suntem în 2021.

Va fi cu totul special, iar emoțiile care sunt înaintea unei astfel de competiții, credeți-mă, sunt greu de egalat cu altceva. Există un amestec de nerăbdare, cu emoție și cu un soi de tensiune. Gândiți-vă că e o competiție care se întâmplă o dată la patru ani. Pentru unele discipline sportive, e destul de dificil să se păstreze sportivii în pregătire pentru mai multe cicluri sportive și atunci pentru unii s-ar putea ca singura șansă să fie acum, la această ediție a Jocurilor Olimpice. Evident că fiecare dintre ei vrea să valorifice la maximum de potențial toată pregătirea, munca, sacrificiul, emoțiile, ambiția. Acum le vor arăta în Arena de la Tokyo", a declarat Andreea Răducan, în exclusivitate pentru DC NEWS, în emisiunea "Deferinți Mass-Media".

Jocurile Olimpice de la Sydney, cea mai bună participare a României

"Trebuie să recunoaștem că acea ediție de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles a fost fără doar și poate una cu adevărat spectaculoasă. Pentru gimnastică, dacă vă aduceți aminte, despre Ecaterina Szabo, întreaga echipă care a evoluat acolo și care s-a întors realmente cu tolba plină de medalii a fost un succes pentru țara noastră. Unii poate, mai cârcotași, ar fi spus: Știți, dacă ar fi fost și țările din Sovietică lucrurile ar fi fost altele și medaliile nu ar fi fost atât de multe.

Eu cred că nivelul de performanță al sportivilor noștri sau cei care se pregătesc să ajungă acolo nu merg gândindu-se că poate nu vine unul sau nu vine celălalt și atunci am șansa mea. Fiecare dintre ei se pregătesc cu multă conştiinciozitate și cu totală perseverență pentru ca în momentul în care ajungi la o astfel de competiție să fii la un nivel de pregătire extrem de înalt. Nimeni nu merge la Jocurile Olimpice mai puțin pregătit ca să vadă ce se întâmplă. 

Nu, toți se duc acolo să câștige, dar uneori diferențele se fac la câteva sutimi, la câteva miimi. E o ediție de care ne aducem aminte cu mare bucurie.

Cu la fel de mare bucurie ne aducem aminte și la Jocurile de după anii '90, iar Sydney rămâne în continuare cea mai bună participare a României la o ediție a Jocurilor Olimpice de după comunism. Avem cu ce să ne lăudăm, chiar dacă suntem o țară cumva micuță și poate unii nu pun mare preț și ne privesc ca pe niște outsideri, eu consider să această țară, sportivii care au reprezentat România, au reușit de fiecare dată să aducă multă bucurie românilor", a mai spus ea.

Vezi mai multe în video: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel