Andrei Caramitru: PNL şi USR să spună CLAR că nu pot mări pensiile. Pensionarii nu sunt electoratul lor
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Andrei Caramitru
Andrei Caramitru
Andrei Caramitru le-a transmis parlamentarilor din PNL şi USR să anunţe clar că nu pot mări pensiile din septembrie 2020 cu 40 la sută, pentru că ar arunca ţara în faliment. 

"Eu nu îmi explic. De ce PNL sau USR nu spun clar. NU SUNT BANI PENTRU CREȘTEREA PENSIILOR. Punct. Se pot creşte cele mici (dar nu cu 40%), dar nu cele mari inclusiv cele speciale care trebuie supra-taxate. Și - dacă pensiile mici sunt mărite așa de mult - atunci trebuie măcar sa plăteasca din creșterea asta contribuția la sănătate. Că nu poți beneficia de niște servicii dacă nu le plătești.", a scris Andrei Caramitru pe pagina sa de Facebook. 

Avertisment dur: dăm faliment! 

"E simplu: dacă legea pensiilor se implementează în forma actuală dăm faliment. Şi ce pierd, mă rog, PNL sau USR dacă spun asta, politic vorbind? Mai nimic.

- Pensionarii au votat 70% aproape pe Dăncilă în turul 2. NU sunt electoratul PNL sau USR.

- PSD a dat măriri în prostie în ultimii ani. Şi au pierdut masiv. Nu se mai câștigă alegeri în România prin creşteri aberante. Se câştigă prin seriozitate, curaj, investiţii, stimularea muncii şi ajutorarea clasei medii. Nu prin dat la bugetari și pensionari.

Se aude??? Vrem curaj - nu fricoşi care preferă să arunce economia în aer decât să își ia cel mai mic risc și să spună adevărul.", a mai completat acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel