Andrei Muraru, propus ambasador în SUA: Românii vor călători în SUA fără viză
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Facebook / Andrei Muraru
Foto Facebook / Andrei Muraru
Andrei Muraru, propus ambasador în State Unite ale Americii, a primit, miercuri, avizul favorabil al comisiilor parlamentare reunite și a spus că este încrezător că vizele pentru cetățenii români vor fi ridicate până la finalul mandatului președintelui Klaus Iohannis.

„În fața membrilor Parlamentului, am vorbit despre prioritățile mandatului meu, subliniind că ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu SUA este obiectivul nostru în perioada următoare. Acest deziderat are la bază consensul că prezența militară și economică americană în regiune este vitală”, a anunțat Muraru pe Facebook.

Principalele obiective ale viitorului ambasador sunt creșterea prezenței militare și a investițiilor americane în România, dar și acordarea unei mai mari atenții comunității de români din SUA. De asemenea, Muraru își propune să obțină ridicarea vizelor în următorii ani pentru românii care călătoresc peste ocean.

„Admiterea României în Programul Visa Waiver – România este aspirantă de 16 ani la acest program. Cunoaștem bine vulnerabilitățile interne pe care le avem și, în același timp, limitele cauzate de prevederile legale inflexibile în vigoare din SUA. Vom ști curând mai multe despre cauzele care determină refuzul anumitor cereri pe care cetățenii români le fac pentru vize de scurtă ședere în Statele Unite și vom iniția o campanie publică de informare, așa cum a anunțat deja ministrul Bogdan Aurescu. Avem nevoie de asemenea de o soluție creativă la nivel de Congres pe care, sunt convins, că o vom găsi. Sunt astfel încrezător că, până la finalul mandatului Președintelui Iohannis, românii vor călători în SUA fără viză”, a mai anunțat Andrei Muraru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel