Actrița în vârstă de 44 de ani, emisar special al Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU, consideră că viitoarea generație trebuie să fie pregătită pentru a gestiona probleme globale și că nu vrea să îi educe doar pe cei șase copii ai ei.
Într-un interviu pentru ediția britanică a revistei Hello!, Jolie a declarat: "Bunătatea - față de ei și de ceilalți. Este important să fii modest, să îți cunoști libertățile și lucrurile cu care ai fost binecuvântat și să îi ajuți pe ceilalți. Și mereu să îți știi locul, toți suntem oameni și supuși greșelii. Suntem mici fragmente dintr-o lume mai mare".
În ceea ce priveşte colaborarea cu BBC, aceasta a spus că este vorba despre o emisiune pentru copii. "Contăm pe ei, deci trebuie să le oferim informaţiile corecte şi sprijin", a spus starul.
Angelia Jolie, preocupări în zona drepturilor omului
Despre colaborarea cu Amnesty International, Angelina Jolie a declarat: "Adesea, îi putem încuraja pe copiii noştri să îşi cunoască drepturile şi să vorbească deschis, dar, în alte părţi ale lumii, ei sunt răniţi sau închişi după gratii".
În iunie, actrița americană Angelina Jolie a devenit şi editor colaborator al publicației Time, urmând să scrie lunar articole care vor aborda teme precum "strămutarea, conflictele și drepturile omului".
Angelina Jolie, mamă a șase copii, dintre care trei adoptați, a fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi în 2001. În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de emisar special, întrucât actriţa americană a dovedit, în cei 11 ani de când devenise ambasadoare a bunăvoinţei pentru organizație, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani mai multe milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”