Anglia, lovitură pentru români. Nu se pot întoarce în țară. Explicația MAE
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Românii care vor să se întoarcă din Marea Britanie trebuie să stea în izolare timp de 14 zile. Același lucru este valabil și pentru românii care ajung în Marea Britanie. Ei sunt carantinați, R omânia nefiind pe lista țărilor exceptate de la restricţiile de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Marea Britanie a informat, pe canale diplomatice, anterior anunţului public, că, momentan, se menţin pentru cetăţenii români restricţiile existente la frontierele Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar decizia Guvernului britanic a fost luată în baza recomandărilor experţilor de sănătate şi a specialiştilor epidemiologi, scrie Agerpres. 

Se menţin restricţiile existente



"Urmare anunţului autorităţilor britanice din data de 3 iulie 2020 privind lista statelor pentru care se ridică restricţiile de călătorie în contextul relaxării măsurilor de urgenţă aplicate pentru combaterea pandemiei de COVID-19
(https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors#exemption-rules), MAE precizează că partea britanică a informat, pe canale diplomatice, anterior anunţului public, faptul că, momentan, pentru cetăţenii români se menţin restricţiile existente la frontierele Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Astfel, începând cu data de 10 iulie 2020, cetăţenii români care sosesc în Marea Britanie dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie, sunt obligaţi să se auto-izoleze pentru o perioadă de 14 zile", precizează MAE într-un comunicat transmis vineri.

Decizie luată în baza recomandărilor specialiștilor 



MAE menţionează că, potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile britanice, decizia Guvernului britanic a fost luată în baza recomandărilor experţilor de sănătate şi a specialiştilor epidemiologi care urmăresc indicatorii aferenţi COVID-19 din toate ţările, o nouă evaluare a măsurilor urmând a se face la sfârşitul acestei luni.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor de internet http://londra.mae.ro, https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors#exemption-rules şi www.mae.ro, mai menţionează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel