Administrația Națională de Meteorologie a actualizat și extins avertizările meteo de vreme severă. O informare generală este valabilă pentru toată țara în intervalul 11 iunie, ora 12:00 – 13 iunie, ora 23:00.
În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de vineri și sâmbătă (11 și 12 iunie), îndeosebi după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.
Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde duminică (13 iunie) toate regiunile.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.
Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul orar 11 iunie, ora 12:00 – 11 iunie, ora 22:00 este în vigoare o avertizare de tip Cod galben.
Pe parcursul zilei de vineri (11 iunie) în Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, sudul și estul Transilvaniei, nordul Moldovei și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Prognoză specială pentru București
În intervalul 11.06.2021 ora 12:00 - 13.06.2021 ora 23:00 este în vigoare o prognoză specială pentru București.
Îndeosebi în cursul după-amiezelor vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 10...20 l/mp și izolat peste 25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi de 24...25 de grade, iar cele minime de 13...16 grade. Duminică (13 iunie), valorile termice vor fi în scădere astfel încât temperatura maximă va fi de 22...23 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video