"Vremea va fi închisă și deosebit de rece. Vor fi precipitații moderate cantitativ (se vor acumula 10...15 l/mp) sub formă de lapoviță, ninsoare - în special în dimineața zilei de luni (22 martie), dar și sub formă de ploaie.
Vântul va prezenta unele intensificări, ce vor atinge la rafală 35...40 km/h, amplificând senzaţia de frig. Temperatura aerului se va menţine la valori de 0...2 grade pe tot parcursul intervalului.
Notă: Până vineri (26 martie) vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi negative pe timpul nopților și dimineților. Pe parcursul zilelor de marți (23 martie) și miercuri (24 martie), temporar vântul va prezenta intensificări și va ninge slab", a transmis ANM.
Vreme rece şi în restul ţării
"În intervalul menționat (21.03, ora 10:00 - 23.03, ora 10:00), aria precipitațiilor moderate cantitativ (15...20 l/mp) va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.
Precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse și în Transilvania și în restul zonei montane.
Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea și în Muntenia, precum și la munte, cu viteze în general de 40...50 km/h. Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei", mai arată ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008