Astfel, în intervalul 4 octombrie, ora 18:00 - 5 octombrie, ora 9:00, în Dobrogea se vor acumula cantităţi însemnate de apă, ce vor depăşi 25 - 35 de litri/mp şi local, îndeosebi în judeţul Constanţa, 40 - 60 de litri/mp. De asemenea, pentru sudul, estul şi centrul ţării este valabilă, tot până sâmbătă dimineaţa, o informare de ploi, în general moderate cantitativ. Potrivit ANM, în perioada 4 octombrie, ora 11:00 - 5 octombrie, ora 9:00, local în sudul, estul şi centrul ţării temporar va ploua, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 de litri/mp şi, mai ales în Muntenia şi în zona Carpaţilor Meridionali, 20 - 30 de litri/mp. Meteorologii avertizează că până marţi (8 octombrie), vremea se va menţine rece în toată ţara. La nivelul Capitalei, în acelaşi interval de timp, vremea va fi rece pentru această perioadă din an, astfel că pe parcursul zilei de vineri temperatura aerului se va menţine la valori de 11 - 12 grade Celsius, iar spre dimineaţă va coborî spre 8 - 9 grade Celsius. Înnorările vor persista, temporar va ploua şi se vor cumula 8 - 10 litri/mp. Vântul va sufla moderat ziua, apoi în general slab.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"