Apple va plăti 450 mil. euro clienților cărora le-a încetinit telefoanele iPhone
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Apple va plăti echivalentul a 100 de lei utilizatorilor cărora le-a încetinit dispozitivele iPhone.

Apple va plăti echivalentul a 100 de lei utilizatorilor cărora le-a încetinit dispozitivele iPhone, conform The New York Times. Mulți clienți ai companiei californiene au considerat că firma i-a forțat să cumpere alte telefoane, încetinindu-le pe cele pe care le dețineau deja.

Apple a acceptat să plătească până la 450 de milioane de euro pentru a încheia procesul care acuza compania că a încetinit anumite iPhone-uri, la ani distanță de la lansare. Bineînțeles, decizia judecătorului nu vine imediat, fiind așteptată peste câteva luni.

Compania nu confirmă nimic

 (w670)

La începutul lunii martie, un purtător de cuvânt al firmei tehnologice a arătat documente care neagă acuzațiile și a acceptat să modul acesta de a încheia procesul, pentru a evita un litigiu consistent. „Înțelegerea nu înseamnă acceptarea unor fărădelegi, probleme, răspunderi sau unor daune de orice fel", a transmis ea.

La finalul anului 2017, clienții s-au plâns public de faptul că Apple a desfășurat acțiuni de „uzură", încetinind astfel telefoanele vechi după ce lansa telefoane noi. Drept răspuns, Apple a transmis că software-ul de pe anumite iPhone-uri mai vechi reducea puterea de procesare atunci când bateria era scăzută, pentru a preveni o stingere bruscă a dispozitivelor.

Clienții eligibili, doar în SUA

 (w670)

Apple va plăti între 280 milioane euro și 450 milioane euro, depinzând de câți clienți au depus plângere. Utilizatorii vor primi echivalentul a 100 de lei pentru fiecare dispozitiv deținut, chiar dacă suma ar putea crește în cazul plângerilor puține.

Dispozitivele eligibile plății sunt orice iPhone 6, 6S Plus, 7, 7 Plus și SE care au avut iOS 10.2.1 sau mai recent. În plus, orice iPhone 7 sau 7 Plus care au avut iOS 11.2 sau mai recent primesc același tratament. Clienții trebuie să trăiască în Statele Unite ale Americii, iar dispozitivele trebuie să fi îndeplinit condițiile până pe 21 decembrie 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel