Arafat, AVERTISMENT. "Fenomenul COVID-flu", LOVITURĂ pentru români. "Va fi foarte GREU"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Șeful DSU, Raed Arafat, a vorbit despre vaccinul împotriva COVID-19 și noul fenomen ce ar putea să ne lovească dacă oamenii nu se protejează și nu se vaccinează. 

„Cum au zis și cei de la OMS, până nu vedem vaccinul noi suntem obligați să ne pregătim. Chiar dacă apare vaccinul, noi trebuie să știm că vaccinul nu va rezolva instantaneu situația pentru că ai nevoie de sute de milioane de doze ca să oprești răspândirea. Este foarte important ca oamenii să se vaccineze, mai ales persoanele vulnerabile, cele în vârstă să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Cu asta scad măcar o parte din risc! Dacă se infectează și cu COVID am putea să ne trezim cu fenomenul COVID-flu și va fi foarte greu și pentru medici.

Eu am speranța că vom putea să controlăm măcar să rămână un platou și să înceapă să scadă prin măsurile care să iau, dar speranța asta nu poate să depinde numai de noi și populația cred că în ultima perioadă a sesizat seriozitatea situației și datorită acestui lucru eu am speranța și mai mare ca un număr mai ridicat de populație să fie mai atentă și să respecte regulile și cu asta poate că reușim să controlăm situația și să începem să vedem o scădere”, a declarat Raed Arafat, în direct la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel