1. Decizia oferirii acestei posibilități a fost luată într-una din ședințele Permanenței Consiliului Eparhial Tomis și nu din inițiativa sau îndemnul personal al IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, așa cum s-a relatat pe alocuri, în mod eronat. Decizia a fost luată, cum s-a explicat deja, ca urmare a dorinței exprese a credincioșilor care urmăresc slujbele online și care ne-au solicitat să le oferim o soluție tehnică pentru a putea dona sau trimite pomelnice.
2. Posibilitatea oferirii de donații sau pomelnice a fost implementată, de multă vreme, de către Patriarhia Română, fie în privința mijloacelor de presă pe care le deține (Trinitas TV, Radio Trinitas), fie în privința Catedralei Naționale, existând diverse soluții tehnice în acest sens (donare în cont, serviciu SMS, etc.).
3. Urmând modelului Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Tomisului a decis ca donațiile rezultate din jertfa credincioșilor să fie folosite la funcționarea postului de radio Dobrogea al Arhiepiscopiei Tomisului.
Prin urmare, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului nu are nici o implicare personală în această chestiune, afară de faptul că, așa cum a declarat și în emisiunea realizată la Radio Dobrogea, îi pomenește benevol și cu dragoste pe toți cei care îi cer acest lucru, precizează Arhiepiscopia Tomisului într-un comunicat primit la redacție.
„Frate ajutat de frate – cetate întărită”
Arhiepiscopia Tomisului a transmis în noaptea de sâmbătă spre duminică credincioșilor, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că primește pomelnice și prin intermediul sistemului electronic de plăți online PayPal, alături de link-ul unde se pot face donații.
Reprezentanții Arhiepiscopiei au mai spus enoriașilor că pot trece în secțiunea ”Add Note” câteva nume ale persoanelor pentru a fi pomenite în timpul slujbelor. „Puteți trimite pomelnice prin PAYPAL, accesând linkul de mai jos: https://www.paypal.com/donate?hosted_button_id=J5F4JJ5SBWDNA. În cadrul donației puteți include câteva nume pentru a fi pomenite la slujbe, în secțiunea Add Note”, este mesajul Arhiepiscopiei Tomisului pe Facebook.
Link-ul afișat de Arhiepiscopia Tomisului duce pe platforma de plăți online, unde este afișat mesajul: „Nu putem emite fără ajutorul ascultătorilor. „Frate ajutat de frate – cetate întărită” (Pilde 18:19) DONEAZĂ AICI”.
Arhiepiscopia Tomisului se referă la Radio Dobrogea, postul de radio deținut Arhiepiscopiei Tomisului, și al cărui cont de PayPal este același cu cel al pomelnicelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă