În campania din anul 2014, pentru alegerile prezidențiale, o campanie paralelă a fost lansată împotriva lui Victor Ponta: ”Puie Monta”. Aceasta a fost urmată de ”m#e PSD”, vectorizată prin celebra plăcuță de înmatriculare suedeză. Inițiatorii lor n-au fost taxați, fiind considerate, de la nivel înalt, ”opinii politice”. Astăzi, acea campanie revine și se întoarce împotriva lui Florin Cîțu, după ce, pe Facebook, ”hashtagii” au început să distribuie postări cărora le adaugă ”Cuie Mîțu”.
Campania ”revoluționară” cu origini în 2004
”Rezist e plagiată după o mișcare americană începută în 1967 și care continuă și azi, iar Puie Monta e plagiată după Buck Fush, din 2004”, scria jurnalistul Patrick André de Hillerin pe Facebook, despre originea acestor idei văzute ca ”revoluționare” de o parte a electoratului din România.
Puie Monta este, deci, inspirată de campania Buck Fush din 2004. Zece ani mai târziu, în 2014, campania a fost adaptată și-n România. Astăzi, după alți șapte ani, campania a ajuns să-l vizeze pe însuși președintele PNL, Florin Cîțu.
Președintele Klaus Iohannis a reacționat, în urmă cu aproximativ trei ani, la campania anti-PSD. Nu a criticat campania, ci pe Liviu Dragnea și demersul poliției de a ridica plăcuțele de înmatriculare PSD m#ie.
O opinie, apăra Klaus Iohannis hashtagul
”Un politician pe nume Dragnea împreună cu câțiva acoliți au pus mâna pe putere în Guvern și Parlament și de atunci încearcă să folosească această putere în interese propriu și personal pentru a scăpa de justiție. Nu-I preocupă nici țara, nici economia, nici românii. Ce să mai vorbim despre imaginea României în Europa și în lume. Îi preocupă pur și simplu să scape de dosare. Așa ceva, dragii mei, nu este posibil într-o țară europeană, democratică și nu numai atât. (....) Persoanele care îndrăznesc să își spună opinia public anti-PSD sunt luați de Poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din anii comunismului. Am ajuns să dăm cu piciorul la ce au construit generații de români, am ajuns să dăm cu piciorul la bunăstarea românilor, la imaginea țării. Eu vă spun că există soluții. Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții. Și vă spun, PNL este un partid puternic. Are soluții și nu este singurul. Nu sunteți singuri” afirma președintele Klaus Iohannis, care, să ne amintim, spunea că reușita primului său mandat de președinte a fost că a scăpat de PSD.
Prin urmare, hashtagul împotriva lui Florin Cîțu este ceea ce era și-n trecut, o opinie.
* Articolul prezintă un pamflet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie